[AUDIO] Probleme de tratare a apei la Stația din Buziaș. Apa nu este potabilă. Tarife reduse pentru utilizatori
Articol editat de Cristina Corocan, 29 iunie 2021, 09:08 / actualizat: 30 iunie 2021, 12:39
Aquatim anunță locuitorii din Buziaș, Bacova, Silagiu, Hitiaș, Racovița și Ficătar că au intervenit probleme în tratarea apei la Stația de tratare Buziaș. Mai exact, în ultima perioadă, din cauza presiunii puse pe foraje, apa din subteran și-a modificat brusc parametrii de calitate, ceea ce are un impact major asupra procesului de tratare. Măsurile vor fi luate imediat, iar stația de tratare a apei potabile din Buziaș va intra într-un amplu program de mentenanță.
”Apa nu este contaminată, doar că și-a modificat parametrii de calitate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al instituției, Oana Mărginean:
Pentru a asigura o rezervă de apă potabilă, Aquatim va pune la dispoziția locuitorilor cisterne cu apă potabilă transportată din Timișoara.
În Buziaș au fost amplasate 4 rezervoare cu apă, la Centrul de Reeducare, Spital și două în centrul orașului. De asemenea în celelalte localități sunt montate astfel de rezervoare, câte unul în centrul localităților.
Cetățenii din localitățile menționate pot folosi apa din rețea doar în scop menajer. Până la restabilirea procesului normal de tratare, Aquatim va aplica un tarif redus pentru apa menajeră livrată, adică 2,8 lei pe metru cub.
Reprezentanții Aquatim se vor întâlni joi, 1 iulie cu cei ai societății care va executa lucrările de mentenanță și urmează să se avanseze un termen în ceea ce privește durata acestora.
Următoarea stație de epurare ce va intra într-un amplu proiect de investiții este cea din localitatea Hitiaș, care va fi renovată printr-un proiect european.