Cod galben de furtuni, în 31 de judeţe, până în această seară. Caraș-Severin, parțial sub incidență
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben pentru 31 de judeţe din Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, Muntenia şi Transilvania, precum şi din zonele de munte, unde până joi seară la ora 23:00 vor fi furtuni, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Instabilitatea atmosferică va continua în toată ţara, până duminică seară.
Articol editat de Tibi Adam, 10 iunie 2021, 11:21 / actualizat: 11 iunie 2021, 9:20
„Pe parcursul zilei de joi, 10 iunie, în Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, local în Muntenia şi în Transilvania, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25…30 litri/ metru pătrat şi izolat 40 litri/ metru pătrat”, a arătat ANM.
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualuzat și informarea privind manifestări de instabilitate atmosferică, aceasta fiind valabilă de joi, de la ora 12.00, până duminică, la ora 23.00.
„În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri şi sâmbătă (10, 11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul şi centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde toate regiunile”, a mai transmis ANM.
Foto:ANM