Remember: Personalităţi bănăţene – Doru Dinu Glăvan, ctitorul Radio România Reşiţa
Cel care a dat bănăţenilor şansa de a avea un radio al lor, s-a născut la Timişoara, la 7 iunie 1946. Şcoala a făcut-o în oraşul de pe Bârzava, la Reşiţa.
Articol editat de Radio Resita, 7 iunie 2022, 14:33 / actualizat: 7 iunie 2022, 22:44
Şi-a descoperit vocaţia de crainic, la aproximativ 9-10 ani, dar a iubit din copilărie si activităţile sportive participând la tot ceea ce a însemnat evenimente de genul acesta. A dansat, a cântat, a luat premii naţionale şi a făcut sport, chiar şi atletism.
Din anul 1962 a vorbit la Radio Timişoara ca adolescent, prezentând ştiri despre tineret, din 1965 era corespondent la Ziarul Sportul Popular, iar din 1969 a vorbit la Radio România Actualităţi, unde comenta atletism, nataţie, gimnastică, în general, chiar şi fotbal dacă nu era un crainic disponibil.
Din ianuarie 1990 a fost secretar de redacţie la cotidianul reşiţean Timpul, iar din toamna aceluiaşi an s-a transferat la Radio România, devenind corespondent teritorial. În ’90 – ’92 erau 150 de partide, iar Radio România a fost declarat cel mai echilibrat organ media.
În anul 1991 a fost atestat de către UZPR ca ziarist profesionist şi a devenit membru al organizaţiei. Din acel moment, a intrat pe făgaşul dorit de mult, slujindu-l cu credinţă şi onestitate.
Despre înfiinţarea Radio România Reşiţa şi despre UZPR, aniversatul zilei mărturiseşte:
„În 1995, au spus reşiţenii „Dacă tot sunteţi aici, de ce nu faceţi un radio aici?”. Şi, într-un an, de Revelion, au venit şefii de la radio la Reşiţa. Noi aveam un radioemiţător de 100 de waţi, în oraş, primit din Franţa şi le-am zis acestor şefi de la radio despre emiţător. Directorul de la tehnic de la radio, când l-a văzut a zis că deşi e doar de 100 de waţi, el poate să scoată chiar şi 200. Şi aşa a izvorât ideea să facem un post de radio la Reşiţa, eu vorbind în continuare şi la Radio România.
Am făcut Radio Reşiţa şi Fundaţia Radio Caraş-Severin, iar în 1995 toamna, a ieşit legea radio-difuziunii, când s-a separat radio-difuziunea de televiziune. În statutul radio-difuziunii se putea asocia cu alte posturi de radio teritoriale. Si astfel Fundaţia Radio Caraş-Severin s-a asociat cu radioul şi am făcut radio cu forţele locale. Au venit colegii de la tehnic, de la Bucureşti, să vedem unde amplasăm emiţătorul, că Reşiţa e între dealuri şi trebuia căţărat undeva mai sus. Am găsit locul ideal pe un deal unde era o unitate militară de rachete care păzea „eterul” până la Zagreb. Am vorbit cu şeful unităţii, care s-a bucurat de idee, că aşa mai putea să îşi pună şi el pentru unitate nişte antene. Am început emisia cu data de 12 iunie 1996. Eram, deci, realizator de radio pentru Bucureşti şi în acelaşi timp conduceam postul de radio de la Reşiţa.
Iniţial, nu aveam tot ce trebuie, dar am început să transmit în eter iar ulterior Radio Reşiţa reuşind să devină un post regional. L-am condus timp de 17 ani şi a fost primul post de radio românesc care s-a auzit pe internet în toată lumea din anul 1998, când încă se bâjbâia la noi cu internetul. Aveam doi tineri, unul inginer, dar fără studii de IT. Cu toate astea, am simţit care va fi viitorul şi am emis pe tot globul. Am condus Radio Reşiţa până în 2012, dar în acelaşi timp făceam şi emisiuni pentru Bucureşti.
Atunci, Uniunea Ziariştilor, care avea alegeri pentru preşedinte în luna martie, le-a amânat până în iunie, ca să pot şi eu să candidez. Eu eram vicepreşedinte încă din anul 2004, UZPR-ul având o puternică filială în zona mea.
Şi, uite aşa din 2012 am devenit preşedinte peste o organizaţie cu numai 421 de membrii cotizanţi.
În 2004 am înfiinţat Filiala UZPR Reşiţa, cu ziarişti de acolo şi am făcut proiecte transfrontaliere de aproape jumătate de milion de euro. Am făcut de la Reşiţa, proiecte cu care am ajutat Uniunea să îşi desfăşoare activităţile de utilitate publică. Acolo, la Reşiţa, erau multe întâlniri şi astfel, am reuşit să dau consistenţă şi Uniunii de aici de la Bucureşti. Am organizat şedinţele Consiliului Director la Reşiţa, pe Semenic, la Herculane, la Alba-Iulia, la Petroşani, la Bistriţa, la Felix şi în alte localităţi. Şi în urma implicării mele, oamenii au spus că eu ar trebui să fiu preşedinte. Fostul preşedinte, Mihai Miron, care a fost timp de 16 ani la conducere, a zis „Da, Doru să fie preşedintele nostru!”. Rolul UZPR este acela de a realiza coeziunea, unitatea breslei, de a aduce împreună jurnaliştii şi a-i face să susţină lupta pentru păstrarea independenţei şi conştiinţei naţionale.
Marea parte a jurnaliştilor şi cei care sunt în afara ţării, cred în UZPR. Avem la Giurgiu o filială, de care ar trebui să aparţină ziarişti români din Bulgaria, dar acolo nu sunt prea mulţi. Faţă de Serbia, de exemplu, unde la Pancevo este Casa de Editură Libertatea, care în 2021 împlinea 75 de ani. Aceasta scoate săptămânal publicaţii: Revista Tineretului, Bucuria Copiilor, Revista Lumina. Plus că este o editură unde se scot cărţi.
La Gyula, în Ungaria, avem o publicaţie care apare în limba română, săptămânal, dar şi la Szeged, iar ziariştii sunt membrii noştri, ai UZPR. Mai nou şi în Ucraina avem membrii. Este un Centru de Presă multietnic la Ujhorod, dar din păcate, în ultimele două luni au apărut nişte reguli stricte la ei, în senul că li se limitează drepturile românilor de a mai scrie. În acest caz, Uniunea va interveni şi la Ministerul de Externe şi la Preşedinţie, în sensul că vom veni cu nişte solicitări ca să ajutăm presa română din Transcarpatia, dar şi pe cea de la Cernăuţi. Ceea ce am constatat este că guvernul maghiar ştie şi poate să ajute etnia maghiară din Ucraina, cum o ajută şi pe cea din România, pe când guvernul nostru, deloc. Nu în ultim rând, la Chişinău avem o filială de cu numeroşi membri.”
A fost o voce impresionantă şi impunătoare a radioului românesc şi a jurnaliştilor români, un om care a crescut, la rândul său, alte voci şi care a reuşit împreună cu o mâna de prieteni idealişti înfiinţarea postului Radio România Reşiţa.
Echipa Radio România Reşiţa!