ANM: Ploi abundente în Caraș-Severin
Meteorologii au emis, vineri, noi alerte meteo. ANM anunță ploi torenţiale până sâmbătă dimineață. 19 județe se află sub avertizare Cod portocaliu de ploi ce depășesc 40 – 60 l/mp.
Articol editat de Valentina Adam, 28 mai 2021, 17:58
Prima alertă Cod galben este în vigoare vineri până la ora 21.00. În Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, local în Muntenia și în zona montană aferentă acestor regiuni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp.
Avertizarea Cod portocaliu a intrat în vigoare vineri la ora 13.00 și expiră la ora 21.00.
În județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Bacău și Prahova vor fi perioade cu ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…60 l/mp.
La altitudini de peste 2.000 de metri, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70…90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.
FOTO: ANM