Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Proiect inedit în România: Depistarea virusului SARS-CoV 2 cu ajutorul câinilor special dresați

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara împreună cu Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu au pus bazele unui proiect de cercetare pilot unic în Romania ce presupune dresarea unor câini pentru depistarea infecției cu noul coronavirus.

[AUDIO] Proiect inedit în România: Depistarea virusului SARS-CoV 2 cu ajutorul câinilor special dresați

Articol editat de Daiana Rosca, 28 aprilie 2021, 14:38

Primii pași au fost deja făcuți în luna septembrie a anului trecut la centrul chinologic de la Sibiu. Au fost selectate 5 exemplare din rasa Ciobănesc German și unul din rasa Ciobănesc Belgian Malinois, cu vârstele cuprinse intre șapte și nouă luni. În ianuarie 2021 a demarat antrenamentul cu primele probe SARS CoV 2 recoltate de la pacienți infectați cu noul coronavirus.

Faza întâi a presupus selecția polițiștilor conducători de câini, a specialiștilor din cadrul Centrului Chinologic, care urmau să participe la acest proiect, selecția exemplarelor canine care urmau să își desfășoare activitatea în cadrul proiectului și amenajarea laboratorului de pregătire a exemplarelor canine de detectare a persoanelor infectate cu SARS CoV 2.

A doua fază a fost dresajul propriu-zis. Faza următoare este de avizare iar ultima este cea de operaționalizare a acestui proiect, care presupune desfășurarea de activități în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus și, ulterior, acreditarea acestor echipe canine”, spune Cms șef Claudiu Leonard Bîlă, director Centru Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș a fost prima unitate sanitară care a pus la dispoziția specialiștilor Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu probe prelevate de la pacienții infectați cu COVID 19. Ulterior, în proiect au fost cooptate și alte spitale, majoritatea din județul Sibiu.

Am conceput un proiect în care am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi și care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpirația de sub braț, o mostra de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj. Am participat la ședința de demonstrație și de avizare a rezultatelor acestui proiect și am rămas surprins, dar și impresionat. Toți câinii care au participat au recunoscut sută la sută probele cu infecție COVID 19, chiar și in condițiile in care instructorul a încercat să le devieze atenția sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau și insistau pentru proba respectivă”, spune SL. Dr Virgil Musta- Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș TimișoaraCea mai importantă condiție a fost ca pacienții selectați, care aveau confirmarea ca sunt infectați cu noul coronavirus printr-un test RT-PCR, sa nu fie sub tratament medicamentos împotriva COVID 19.

Toate probele au fost recoltate înainte de administrarea medicației împotriva bolii. În total, pentru dresajul câinilor, au fost folosite câteva sute de probe. Inițial, le-au fost prezentate probele pozitive, apoi cele negative. După primele șase zile de antrenament, câinii au început să recunoască probele pozitive provenite de la pacienții COVID 19. Specialiștii spun că animalele pot recunoaște mirosurile emanate de persoanele infectate cu noul coronavirus.“În funcție de practica pe ziua respectivă și în funcție de antrenamentele anterioare, se prezintă probele pozitive, se prezintă probele negative în același antrenament și probe distractoare, care pot varia de la foarte multe substanțe, obiecte, medicamente până la mâncare. Dintre toate, câinele va identifica mirosul specific bolii. Și, atunci, în momentul în care va identifica mirosul, ne va semnala. O poate face fie prin poziție așezat, fie prin poziție de urmărire, de preluare a subiectului respectiv, fie printr-un interes maxim către o persoană, în funcție de cum e prezentată situația”, spune ag. sef princip. Silviu Stan – Centru Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.

Pentru început, câinii special dresați pentru depistarea persoanelor cu COVID 19 urmează să fie folosiți pe Aeroportul Internațional Sibiu. Aceștia vor fi amplasați în aerogara, la sosiri externe, înainte de controlul efectuat de specialiștii DSP Sibiu. Informațiile obținute în cadrul proiectului vor fi puse la dispoziția tuturor partenerilor pentru continuarea cercetărilor.

Peste 800 de deţinuţi de la Penitenciarul din Timişoara şi-au exercitat dreptul la vot
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:29

Peste 800 de deţinuţi de la Penitenciarul din Timişoara şi-au exercitat dreptul la vot

Persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu...

Peste 800 de deţinuţi de la Penitenciarul din Timişoara şi-au exercitat dreptul la vot
Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin! Două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:26

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin! Două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin privind continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei...

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin! Două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment
Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Se acţionează şi pe 582 E Prislop-Semenic
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:53

Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Se acţionează şi pe 582 E Prislop-Semenic

Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Iubitorii sporturilor de iarnă pot urca pentru a se bucura de zăpada de peste 20 de...

Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Se acţionează şi pe 582 E Prislop-Semenic
Pacienţii internaţi în spitalele din Caraş-Severin au solicitat urna mobilă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:24

Pacienţii internaţi în spitalele din Caraş-Severin au solicitat urna mobilă

Persoanele internate în spital care nu se pot deplasa către secţia de votare din cauza problemelor de sănătate pot solicita urna mobilă. La...

Pacienţii internaţi în spitalele din Caraş-Severin au solicitat urna mobilă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 12:32

MAI Caraş-Severin: au fost semnalate 6 sesizări cu privire la posibile incidente electorale, 3 sunt în curs de verificare

Pe parcursul nopții, cât timp cele 364 de secții de votare organizate la nivelul județului Caraș-Severin s-au aflat sub protecția efectivelor...

MAI Caraş-Severin: au fost semnalate 6 sesizări cu privire la posibile incidente electorale, 3 sunt în curs de verificare
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 11:45

Un reşiţean a ajuns în arest după ce a încălcat un ordin de protecţie

Un reşiţean a ajuns în arest după ce a încălcat un ordin de protecţie. Bărbatul poată acum dispozitiv electronic de supraveghere....

Un reşiţean a ajuns în arest după ce a încălcat un ordin de protecţie
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 08:28

Prezenţa la PREZIDENŢIALE 2024: Până la ora 12:00 au votat 20,33% dintre alegători

Aproximativ 19 milioane de români sunt chemaţi la urne, astăzi, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale. ORA 12:00 Prezența în...

Prezenţa la PREZIDENŢIALE 2024: Până la ora 12:00 au votat 20,33% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 07:39

Prezidenţiale2024: A început votarea în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii, care s-au deschis la ora 7,00 în ţară,...

Prezidenţiale2024: A început votarea în ţară