Asociaţia Salvital Hunedoara, în prag de colaps financiar
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 februarie 2014, 13:50 / actualizat: 20 februarie 2014, 15:31
Salvital Hunedoara are probleme financiare. Mai multe primării, membre ale asociaţiei, nu au mai achitat contribuţiile, deşi beneficiază în continuare de serviciile SMURD. Unele dintre administraţii nu au mai virat un ban din 2007.
Prin urmare, asociaţia are de încasat aproximativ 2.000.000 de lei, mai mult de o treime reprezentând datoriile Primăriei Lupeni – 734.000 de lei. Reprezentanţii Salvital fac apel la administraţiile locale să plătească sumele restante pentru a nu fi afectată activitatea SMURD. Pentru acest an, Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat 450.000 de lei pentru a susţine cheltuielile serviciului SMURD din judeţ.
(Mirabela Afronie)