[AUDIO] APIA Caraş-Severin cere implicarea posturilor de poliţie locale şi a primăriilor pentru identificarea fermierilor incendiatori
Incendiatorii vegetaţiei uscate de pe terenurile agricole care provoacă pagube însemnate asupra mediului ar trebui identificaţi de primăriile şi posturile de poliţie locală şi nu de APIA, a precizat pentru Radio Reşiţa directorul agenţiei judeţene Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu:
Articol editat de Gerhard Chwoika, 1 aprilie 2021, 16:45 / actualizat: 1 aprilie 2021, 17:51
„Din păcate şi în acest an avem de-aface cu această practică dezastruoasă pentru mediu, pentru fauna şi flora de pe suprafeţele de pajişti ale judeţului nostru. Se pare că cetăţeni de la sate, certaţi cu legea care cred ei că prin aceste metode beneficiază în continuare de la subvenţiile de la APIA, neîntreţinându-şi suprafeţele aşa cum cer normele europene, adică să ai o activitate agricolă şi abia atunci să ai pretenţia sau să aştepţi să primeşti nişte sume de bani compensatorii pentru a putea să-ţi dezvolţi activitatea pe care o desfăşori. Se pare că nici consiliile locale, nici primăriile, nici posturile de poliţie locale nu sunt în stare să ţină acest fenomen sub control. Adică nu sunt în stare să identifice incendiatorul, că aici este marea problemă. Nu faptul că APIA nu calculează sancţiuni fermierilor care incendiază aceste suprafeţe agricole, dar trebuie să identifici pe cel care face această incendiere pentru că proprietarul niciodată nu va recunoaşte şi am experienţă. Nu am avut un fermier care a fost interogat pe această temă să recunoască. Problema este că sunt un cumul de acţiuni care ar putea să stopeze, dacă s-ar dori; începând cu primăria şi cu postul de poliţie local. Primăria trebuie să dea o autorizaţie de curăţare prin arderea grămezilor de crengi sau vegetaţie nedorită de pe suprafeţele agricole. Acea autorizaţie este foarte limitată, de doar câteva ore într-o zi. Sunt curios câte primării din judeţ au eliberat astfel de autorizaţii fermierilor din comunele lor?„
Dumitru Stepanescu a mai subliniat că, doar pentru că APIA s-a autosesizat au fost identificate parcelele arse pe raza comunei Dalboşeţ, faptă pentru care peste 50 de fermieri riscă acum să rămână fără subvenţii.