Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Poezie pe pandemie… de 88 de ori Nichita Stănescu cu Adam Puslojić!

Motto:”„Dăruieşte-ţi, Doamne, pe maica Ta, care Te-a născut pe Tine, poporului român”! Nichita Stănescu

[FOTO] Poezie pe pandemie… de 88 de ori Nichita Stănescu cu Adam Puslojić!

Articol editat de Radio Resita, 30 martie 2021, 22:46 / actualizat: 31 martie 2021, 13:58

„Condamnarea la prietenie este condamnarea la naștere… eu visez că sunt român”, mărturisește Adam Puslojić, cel care îl trăieşte pe Nichita Stănescu ca pe „primul răstignit al poeziei române”

La 88 de ani de la naşterea Îngerului Blond al poesiei române, găsim ţărmuri noi pentru a-l călători în amintire…suflete care să-l descopere, inimi care să-l adăpostească în sângele lor, pentru că Nichita Stănescu ne este decât pata de sânge care vorbeşte…

În această seară de marţi, ora 22, îl vom trăi şi nemuri pe Nichita Stănescu la emisiunea „Provocarea serii: între Da şi Nu”, cu poezie pe pandemie… alături de Adam Puslojić şi bineînţeles nu lipseşte nici poetul Nichita Stănescu, a cărui voce păstrată în Fonoteca de Aur, va intra în casele şi sufletele voastre pe calea undelor…

Povestea lui Nichita Hristea Stănescu începea pe 31 martie 1933, în  Ploiești, Regatul României primind la naștere patrafirul limbii române pe care l-a sărutat cu buzele poemelor din destinul poetului, scriitorului și eseistului român, membru post-mortem al Academiei Române.

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.

Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.

Aici, în orașul petroliștilor, dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.

Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.

Când avea 5 ani, o privea pe mama lui cum cânta la pian, iar ea l-a învăţat atunci „Valsul pisicii“ şi, doi ani mai târziu, l-a dat la lecţii private cu o profesoară. De obicei, după ce venea de la şcoală, nici nu intra bine pe uşă şi se aşeza la pian. Nichita a urmat primele două clase la o şcoală din oraşul natal, iar după ce a avut loc evacuarea localităţii, în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, a absolvit-o pe a III-a la o şcoală din Buşteni, unde s-a mutat cu familia.

 „Poate uita vreodată o mamă prima zi de şcoală a fiului ei?“, se întreba Tatiana Stănescu, mama poetului.

„Îi cumpărasem uniformă: un şorţuleţ gri-pepit cu fundă albastră şi basc alb; era foarte emoţionat şi în acelaşi timp foarte necăjit că şorţuleţul îi era prea lung şi nu i se vedeau pantalonii ca să ştie lumea că e băiat. Era atât de dulce, cu ochii lui albaştri, visători, cu părul blond, cu faţa lui îmbujorată, încât toţi credeau că e fetiţă şi el nu concepea acest lucru! Aşa că i-am scurtat şorţuleţul“, a povestit ea pentru un volum publicat în 1993 sub îngrijirea profesoarei Mariana Stănescu, sora poetului.

Nichita a spus încolo şi-ncoace că a rămas repetent în clasa I, dar de fapt, mama îl retrăsese de la şcoală din cauza unei tuse convulsive şi, cu toate că a repetat anul, poetul a fost unul dintre premianţi.

După război, familia Stănescu a revenit în Ploieşti şi Nichita şi-a văzut de şcoala gimnazială la Liceul „Sf. Petru şi Pavel“, astăzi Colegiul Naţional „I. L. Caragiale“.

Învăţa cu plăcere la istorie, materie pe care i-a predat-o Nicolae Simache, cunoscut profesor şi istoric în oraş, cel care a deschis Muzeul Ceasului. Se mai descurca bine la matematică şi la fizică, dar mintea nu-i stătea doar la învăţătură. În anii de liceu, la acelaşi colegiu, a scos o revistă satirică împreună cu prietenii şi colegii lui: Emil Popescu, Mircea Petrescu şi Valeriu Pârvan – atunci, el şi Popescu au fost chiar eliminaţi trei zile din şcoală. Apoi, au editat o revistă de poezie, în care Nichita scria epigrame şi poezii ironice, în stilul lui George Topîrceanu, pe care-l descoperise de curând. Din ce-a mai citit în acele vremuri, nu i-au plăcut „Aminitirile din copilărie“, dar s-ar fi întors oricând la „Moby Dick“, „Călătoriile lui Gulliver“, „Don Quijote“ şi la Bacovia.

Apoi, între 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.

Nichita Stănescu,cel care spunea că este poliglot de limba română,este  un inovator al poeziei româneşti; cel care, prin creaţia sa a reinventat limba româna. Abil versificator, considerat lider al neomodernismului românesc, Nichita Stănescu cucereşte rapid, chiar de la primul volum, publicul şi criticii.

“Sensul iubirii”, apărut în ianuarie 1961, pe când poetul avea 27 ani, este întâmpinat de cronici pozitive semnate Nina Cassian, Eugen Simion sau Ovid S. Crohmălniceanu, încă înainte de a ajunge în librării. Locul lăsat liber de moartea tragică a lui Nicolae Labiş fusese ocupat.

Trei ani mai târziu, apare “O viziune a sentimentelor”, care îi aduce lui Nichita Stănescu premiul Uniunii Scriitorilor, primul din cele trei care-i vor fi decernate pe parcursul vieţii. În plină eră comunistă, în care limbajul sărăcăcios, plin de şabloane era regulă, poezia lui Nichita uimeşte şi chiar şochează prin prospeţime, nefiind supusă vreunei limitări. Sentimentele sunt exprimate cu generozitate, trăirile sunt descrise fără inhibiţii, fiecare vers dând senzaţia de libertate absolută.

Cele „11 elegii”, publicate în 1966, reprezintă, însă, după declaraţia poetului, debutul poeziei lui. Versurile din acest volum, scris, se pare, în două zile si două nopti, au stârnit reacţii în lumea criticilor care îl consideră, precum Marian Papahagi, “moment de referinţă al liricii româneşti contemporane”.

Volumul „11 elegii” este, totodata, cel care a anticipat forţa creatoare ce abia urma să se manifeste deplin. La sfarsitul anilor ’60  publică „Necuvintele”, pentru care primeşte din nou Premiul Uniunii Scriitorilor. Avea să-l mai obţină o dată, în anul 1972, pentru volumul de eseuri „Cartea de recitire”.

Până atunci însă, dovedind capacitate extraordinară de metamorfozare, modernistul Nichita Stănescu se intoarce la “ Dulcele stil clasic”, volum în care nu mai există demonstraţii filosofice, nici drame spirituale, ci doar poezie pură.

Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970.

Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

În anul 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita fiind nominalizat alături de nume mari precum Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn, laureatul acelei ediţii fiind, însă, poetul grec Odysseas Elytis, ale cărui versuri „Doamne! cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem” au rămas celebre!

În acei ani, Nichita Stănescu frecventa o cârciumă aflată în apropiere de Palatul Elisabeta, unde cânta şi Johnny Răducanu, de care avea să îl lege o prietenie impresionantă.

 Se spune că într-o seară, în acel loc, lui Nichita i-a plăcut atât de mult de o tânără anume, o minune blondă, pe care a convins-o să se întâlnească cu el, lângă Piaţa Amzei, lângă locuinţa poetului (unde în faţa geamului său creştea celebrul salcâm „Gică”), însă în ziua planificată, Nichita s-a legitimat fără nicio solicitare în faţa unor miliţieni, iar blonda lui Nichita s-a speriat şi a făcut cale întoarsă…

Nichita era imprevizibil ca o clipă ce trece prin poarta existenţei… libertatea sa era poezia sa, un fel de a îmbrăţişa viaţa şi moartea deopotrivă, un fel de a duce în sufletul său întreaga omenire pentru a o salva de la mediocritate…Nichita era şi este util culturii române aşa cum Rilke sau Esenin sunt utili culturilor din care au luat cuvântul, germană şi rusă…Nichita ne-a trăit ca să îl putem trăi acum respirându-i Veşnicia…

ÎNGERUL BLOND al poeziei româneşti este parte din ADN-ul poporului român, „O pată de sânge care vorbeşte” în numele alcătuirii noastre în veşnicia nedisimulată a trecerii noastre prin lume, ca fraţi şi surori întru frumosul care poate salva lumea.

”Mulţi şi-au pus problema dacă Nichita ar fi scris ce a scris dacă n-ar fi băut. Probabil că nu. Ca şi Adrian Leverkühn, celebrul personaj al lui Thomas Mann, Nichita a făcut şi el un pact cu diavolul. Acesta i-a oferit douăzeci şi patru de ani de geniu, exact cât şi lui Leverkühn. Şi-a plătit datoria către diavol prin alcoolism şi o moarte prematură. Am spus douăzeci şi patru de ani din cauza că Nichita n-a băut până la douăzeci şi şase de ani, spre râsul colegilor de generaţie, decât carcalete, un amestec de vin, sifon şi sirop. Când a debutat, în 1960, cu volumul „Primele iubiri”, puţea de talent. I s-a părut prea puţin”, afirma prozatorul Ştefan Agopian, un prieten apropiat.

„Viaţa asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naşti, c-ai şi îmbătrânit”, mărturisea poetul, dar el nu a mai îmbătrânit… a plecat într-o noapte de iarnă, sau într-o dimineață de 13 decembrie a anului 1983 la ora 2:10… Ultimele sale cuvinte au fost: „Respir, doctore, respir”.

Într-o lume plină de etichete şi consumerism, lirica stănesciană este ca o barcă albă ce aduce pescăruşii răniţi la mal… pe acel mal al nemărginirii vieţii şi al morţii risipim şi noi versuri şi gânduri în a căror rostire un Înger Blond îşi regăseşte rugăciunea…şi patria: limba şi literatura română!

Epilog: „Tot ce nu întelegeți voi, e rudă cu mine.”Nichita Stănescu

Anca Bica Bălălău

La Reşiţa, Ziua limbii maghiare în România, a fost marcată literar la Casa de cultură din urbe
Cultură miercuri, 13 noiembrie 2024, 18:16

La Reşiţa, Ziua limbii maghiare în România, a fost marcată literar la Casa de cultură din urbe

La 13 noiembrie 2024 este aniversată Ziua limbii maghiare, fiind instituită prin Legea 279/ 2015. Iniţiativa privind propunerea legislativă...

La Reşiţa, Ziua limbii maghiare în România, a fost marcată literar la Casa de cultură din urbe
Solemnitatea Sfântului Martin de Tours prăznuită la Brezon şi Reşiţa. La lăsarea întunericului copiii au aprins lampioanele confecţionate de ei şi au plecat în alai pe străzi
Cultură luni, 11 noiembrie 2024, 22:05

Solemnitatea Sfântului Martin de Tours prăznuită la Brezon şi Reşiţa. La lăsarea întunericului copiii au aprins lampioanele confecţionate de ei şi au plecat în alai pe străzi

Program social-cultural bogat al Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa organizat cu prilejul sărbătorii Sfântului...

Solemnitatea Sfântului Martin de Tours prăznuită la Brezon şi Reşiţa. La lăsarea întunericului copiii au aprins lampioanele confecţionate de ei şi au plecat în alai pe străzi
Expoziţie audiofilă la Reşiţa
Cultură joi, 7 noiembrie 2024, 13:51

Expoziţie audiofilă la Reşiţa

O expoziţie inedită de aparate audio şi care redau înregistrările audio şi video a fost prezentată joi, 7 noiembrie de la ora 19.00 în sala...

Expoziţie audiofilă la Reşiţa
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, ambasadorul cultural al României la Londra
Cultură miercuri, 6 noiembrie 2024, 19:02

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, ambasadorul cultural al României la Londra

Angajaţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin vor reprezenta, în luna noiembrie 2024,...

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, ambasadorul cultural al României la Londra
Cultură luni, 4 noiembrie 2024, 11:03

Proiectul social-ecumenic „Mai multe lumânări în cimitirele noastre“ continuă şi în 2024 la Reşiţa

De ani de zile, cimitirele romano-catolice din Banatul Montan sunt în 2 noiembrie, în ziua de comemorare a răposaților, tot mai sărace în...

Proiectul social-ecumenic „Mai multe lumânări în cimitirele noastre“ continuă şi în 2024 la Reşiţa
Cultură joi, 31 octombrie 2024, 13:50

Radio Reșița deschide un nou canal de comunicare cu publicul tânăr prin parteneriatul cu Teatrul de Vest

Un proiect cultural denumit „Cabaretul Adolescenței” implementat de Asociația ȚAIS împreună cu Teatrul de Vest Reșița, Radio România...

Radio Reșița deschide un nou canal de comunicare cu publicul tânăr prin parteneriatul cu Teatrul de Vest
Cultură miercuri, 30 octombrie 2024, 16:29

Teatrul de Vest lansează VESTUL DRAMATIC – revistă de artele spectacolului și ecosistem neomediatic

Teatrul de Vest Reșița anunță lansarea (2 noiembrie 2024) revistei de artele spectacolului și a ecosistemului neomediatic VESTUL DRAMATIC...

Teatrul de Vest lansează VESTUL DRAMATIC – revistă de artele spectacolului și ecosistem neomediatic
Cultură duminică, 27 octombrie 2024, 13:55

Ana Blandiana, primul român care obține Premiul Prințesa de Asturia pentru Litere 2024

Vineri, 25 octombrie 2024, scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prințesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de...

Ana Blandiana, primul român care obține Premiul Prințesa de Asturia pentru Litere 2024