Germania învinge la limită România. Portarul Niţă, cel mai bun jucător al tricolorilor
Naţionala de fotbal a Germaniei a confirmat aşteptările şi a reuşit să plece cu trei puncte de la Bucureşti. Pe Arena Naţională, tricolorii au avut puţine şanse de gol în faţa unei selecţionate germane care s-a impus fără să forţeze. Unicul gol al meciului a fost marcat de Gnabry în minutul 16, după o acţiune ofensivă purtată pe dreapta atacului german. Posesia şi ocaziile mai mari au aparţinut oaspeţilor, care au fost nevoiţi să se mulţumească totuşi cu o victorie la limită. Proporţiile scorului au fost limitate în primul rând de intervenţiile salutare ale portarului Florin Niţă, care devine din ce în ce mai sigur între buturile Naţionalei. Gnabry, Emre Can, Goretzka şi Timo Werner n-au avut succes în faţa portarului României, care a fost astăzi foarte inspirat. La cealaltă poartă, Neuer a avut puţine emoţii. Pe final, chiar în prelungirile partidei, Stanciu a reuşit o intercepţie şi a avut şansa golului egalizator, dar şutul său s-a oprit în plasa laterală. România-Germania, scor final 0-1, şi nemţii îşi continuă parcursul fără greşeală în preliminarii. România rămâne cu punctele câştigate în faţa Macedoniei de Nord şi se pregăteşte acum pentru meciul din Armenia, care se anunţă de asemenea extrem de greu.
Articol editat de Vali Hora, 29 martie 2021, 00:13
ROMÂNIA: 1. Niță – 4. Popescu, 6. Chiricheș-cpt., 3. Toșca, 22. Camora – 7. Stanciu, 18. Marin – 14. Hagi, 19. Tănase, 21. Mihăilă – 13. Keșeru. Rezerve: 12. Lazar, 16. Radu – 2. Mogoș, 5. Nedelcearu, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 10. Maxim, 11. Bancu, 15. Burcă, 17. Bicfalvi, 20. Man, 23. Crețu. Selecționer: Mirel Rădoi.
GERMANIA: 1. Neuer – 13. Klostermann, 16. Rudiger, 23. Emre Can, 4. Ginter – 21. Gundogan, 6. Kimmich, 18. Goretzka – 19. Sane, 20. Gnabry, 10. Havertz. Rezerve: 12. Leno, 22. ter Stegen – 2. Max, 5. Tah, 8. Musiala, 9. Werner, 11. Younes, 14. Neuhaus, 17. Wirtz. Selecționer: Joachim Low.
Celelalte meciuri disputate în această seară: Armenia-Islanda 2-0 şi Macedonia de Nord-Liechtenstein 5-0. Situaţia din grupa J, după două runde:
Clasament:
1 Germania 6 puncte (4-0)
2 Armenia 6 (3-0)
3 Macedonia de Nord 3 (7-3)
4 Romania 3 (3-3)
5 Islanda 0 (0-5)
6 Liechtenstein 0 (0-6)
Următorul meci al României va fi disputat împotriva Armeniei, pe 31 martie, în deplasare.