Liliana Dacica:”Cele 3 centre de vaccinare din Reşiţa funcţionează fără probleme!”
Cele 3 centre de imunizare anti SARS CoV-2 din municipiul Reşiţa continuă şi astăzi să vaccineze populaţia fără sincope, vaccinurile sunt suficiente, conform programărilor în platformă iar oamenii aşteaptă cu interes să fie imunizaţi.
Articol editat de Daiana Rosca, 18 februarie 2021, 13:34
Centrul de la Sabin Pauţa, de exemplu a primit astăzi 342 de doze de vaccin Pfizer iar centrele de la Generala cu Nr. 6 şi Colegiul Economic al Banatului Montan au primit un număr total de 310 de doze de vaccin AstraZeneca, cele care sunt folosite atât pentru bolnavii cronici cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani cât şi pentru cei care lucrează în domenii cheie astfel că vaccinul este folosit zilnic până la ultima doză, nimic nu se pierde ne-a declarat şeful Direcţiei Generale Învăţământ Cultură, Tineret Sport şi Culte din cadrul Primăriei Reşiţa, Liliana Dacica.
„Astăzi au sosit la DSP Caraș-Severin încă 2158 de vaccinuri anti Covid-19. Dintre acestea,1848 sunt de la Pfizer și 310 de la Astra Zeneca. Acestea au fost distribuite astfel: 732 de doze Pfizer la Spitalul Orășenesc din Oravița, 78 de doze Pfizer la Spitalul Orășenesc din Moldova Nouă, 588 de doze Pfizer la Spitalul Municipal Caransebeș, 342 de doze Pfizer pentru Centrul de la ”Sabin Păuța”, 108 doze Pfizer pentru Spitalul Județean Reșița.
La Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița au fost trimise 240 de doze de vaccin Astra Zeneca și la Școala Generală Mihai Peia 70 de doze Astra Zeneca”, ne-a transmis şi Direcţia de Sînătate Publică a judeţului Caraş-Severin.
Centrul de vaccinare de la Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu s-a închis iar din 31 martie se va închide şi cel de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.