Întreruperi de apă în Oraviţa, în Zona Industrială
Articol editat de Cristina Corocan, 18 februarie 2021, 08:22 / actualizat: 18 februarie 2021, 9:56
SC Aquacaraș SA anunţă pentru joi,18 februarie întreruperea furnizării apei în Oraviţa. Sunt afectaţi consumatorii din Zona Industrială, strada Vasile Alecsandri, până la ora 14, deoarece se lucrează la conducta magistrală din cauza unei avarii. De asemenea este oprită apa până la ora 13 şi pe strada Broşteni, din aceeaşi cauză. Lucrările sunt executate de către personalul SC Aquacaraș SA –Punctul de Lucru Oravița.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă cetăţenii pot contacta SC Aquacaraș SA – Dispecerat Central la numărul de telefon 0255-215643 sau 0766341274 și Punctul de Lucru Oravița la nr. 0255574235.