[AUDIO] Cote de atenţie depăşite pe mai multe râuri din vestul ţării. S-au înregistrat precipitaţii de până la 30 l/mp
Hidrologii au emis cod galben de inundaţii pentru râurile Bârzava, Bega Veche, Moraviţa, Caraş, Nera, Bega şi Timiş, valabil până mâine la ora 14.00. Totodată până astăzi la ora 16.00, râul Pogăniş – în amonte de Cadar Duboz, se află sub cod portocaliu.
Articol editat de Mirabela Afronie, 1 februarie 2021, 11:57
Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă Banat, până la această oră a fost atinsă sau depăşită cota de atenţie pe Timiş, Bârzava, Caraş şi Bega. Doar pe râul Bârzava, la staţia hidrometrică Partoş, tendinţa este de scădere.
Purtătorul de cuvânt al ABA Banat, Sorina Neaga: Au căzut precipitații sub formă de ploaie în tot Banatul. Cantitatea maximă pentru județul Timiș s-a înregistrat la stația hidrometrică Chevereș, pe râul Timiș-30,9 l/mp. În județul Caraș-Severin, cantitatea maximă de precipitații a fost de 30,3 l/mp, la stația hidrometrică Soceni, pe râul Tău. La majoritatea stațiilor hidrometrice, valorile precipitațiilor s-au situat între 11 l/mp-30,9 l/mp.
Specialiștii ABA Banat monitorizează permanent situația hidrologică și supraveghează lucrările hidrotehnice situate în zonele cu probleme, pentru protejarea populației riverane.