Furt în zorii zilei
Articol editat de Sebastian Dragomir, 18 februarie 2014, 08:30 / actualizat: 18 februarie 2014, 17:11
Un tânăr de 23 de ani din Reşiţa a fost surprins în această dimineaţă de un echipaj al Jandarmeriei în timp ce încerca să sustragă un transformator de tensiune dintr-o societate comercială de pe raza municipiului. Bărbatul a reuşit să încarce transformatorul în autoturismul cu care a pătruns în curtea firmei şi a declarat că intenţiona să îl vândă la un centru de colectare a fierului vechi. Prejudiciul a fost recuperat, iar cazul a fost preluat de poliţişti. Aceştia au deschis un dosar penal pentru furt calificat.
(Sebastian Dragomir)