Cod galben de vânt puternic în 35 de judeţe, până luni seara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă până la ora 19:00 în 35 de judeţe.
Articol editat de Valentina Adam, 25 ianuarie 2021, 11:03
La munte, în nord-vestul şi centrul ţării şi local în sud şi sud-esţ vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge şi depăşi 55…65 km/h şi izolat 70 km/h. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăşi 80…100 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată.
Unele intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, se vor semnala şi în restul teritoriului.
Potrivit meteorologilor, ulterior, Codul galben va fi restrâns la 11 judeţe, astfel că, până pe 26 ianuarie la ora 5:00, în zona Carpaţilor Orientali vântul va continua să aibă intensificări cu viteze la rafală de peste 70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1800 m, rafalele vor depăşi 90110 km/h şi zăpada va fi spulberată. Unele intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…55 km/h, se vor mai semnala la începutul nopţii în zona litoralului.