Aparatură importantă achiziţionată pentru Blocul Operator I şi pentru Secţia de Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Judeţean Arad
Aparatura medicală din cadrul Secției Clinice Chirurgie Generală I și a Blocului Operator I din cadrul Spitalului Judeţean Arad a fost completată în această săptămână cu un sistem de vizualizare cu indocianină, deosebit de important în cazul intervențiilor de îndepărtare a ganglionilor metastazați sau a tumorilor maligne.
Articol editat de Daiana Rosca, 23 ianuarie 2021, 09:15 / actualizat: 23 ianuarie 2021, 12:47
Este vorba despre un sistem mobil, ce folosește tehnologie laser și permite vizualizarea cu acuratețe, în alb –negru sau color, atât a ganglionilor și a neoplaziilor mamare sau abdominale, cât și a vascularizației intestinale în cazul infarctului entero-mezenteric (intestinal).
Sistemul poate fi folosit atât în cazul intervențiilor clasice cât și a celor laparoscopice, prin injectarea unei substanțe numită indocianină care permite vizualizarea cu ușurință și disecția în siguranță a formațiunilor care trebuie îndepărtate. În cazul intervențiilor laparoscopice recuperarea pacientului este mult mai rapidă, reducându-se timpul de spitalizare la 3-4 zile.
Sistemul de vizualizare cu indocianină, în valoare de 280.000 de lei, a fost achiziționat din fonduri alocate de Consiliul Județean Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad fiind printre puținele centre medicale din țară care dețin acest aparat.