Autoritatea Electorală Permanentă va monitoriza alegerile din 24 ianuarie de la Moldova Nouă
Reprezentanți ai Autorității Electorale Permanente vor participa în calitate de observatori în secțiile de votare din Moldova Nouă în data de 24 ianuarie 2021, în legătură cu repetarea, scrutinului pentru funcția de primar al localității Moldova Nouă, urmare a anulării rezultatelor de la alegerile locale organizate în data de 27 septembrie 2020.
Articol editat de Caruntu Marius, 22 ianuarie 2021, 16:25
Cu această ocazie, reprezentanți ai Autorității Electorale Permanente vor participa în calitate de observatori în secțiile de votare din Moldova Nouă, cu scopul de a monitoriza buna desfășurare a procesului electoral. În vederea evaluării corecte a scrutinului, a fost elaborat un set de chestionare care vor fi completate de către reprezentanții AEP prezenți în ziua alegerilor în secțiile de votare din circumscripția electorală Moldova Nouă.
AEP recomandă alegătorilor să se informeze corect cu privire la exercitarea dreptului de vot la acest scrutin și să respecte, la prezentarea la urne, măsurile de distanțare socială și de protecție sanitară.
Reamintim faptul că AEP a realizat un clip video de informare pe tema măsurilor și acțiunilor privind exercitarea dreptului de vot la alegerile locale din 2020, care poate fi vizionat accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=Xmg58BL_uI4