OMS avertizează că 2021 ar putea fi mai greu decât anul trecut
Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că 2021 ar putea fi mai greu decât 2020 din cauza răspândirii variantelor noi, mult mai contagioase, ale coronavirusului.
Articol editat de Mirabela Afronie, 14 ianuarie 2021, 08:24
Al doilea an al pandemiei de COVID-19 ar putea fi şi ”mai dur” în comparaţie cu primul, dat fiind modul în care noul coronavirus se răspândeşte, în special în emisfera nordică, pe măsură ce intră în circulaţie variante mai contagioase, potrivit OMS.
„Intrarea în cel de-al doilea an ar putea fi chiar mai dură având în vedere unele dintre dinamicile transmisiei”, a declarat directorul OMS pentru urgenţe sanitare, Michael Ryan.
O nouă tulpină deosebit de transmisibilă, depistată inițial în Marea Britanie, s-a răspândit deja în 50 de țări și teritorii, relatează BBC, citat de Rador.