Stranierii români au marcat goluri spectaculoase în Europa! Stanciu, Hagi şi Maxim au pus umărul la victoriile obţinute de echipele lor de club
Trei fotbalişti români care evoluează peste hotare au marcat aseară goluri importante pentru echipele lor de club. Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a înscris golul prin care Slavia Praga a învins-o pe vicecampioana Viktoria Plzen cu scorul de 1-0, în derbiul campionatului de fotbal al Cehiei. Stanciu a marcat cu un şut din voleu de la circa 15 metri, din centrarea lui Jan Kuchta. Internaţionalul român a fost integralist la Slavia, acesta fiind al treilea său gol în 12 partide jucate în acest sezon în prima ligă cehă.
Articol editat de Vali Hora, 24 decembrie 2020, 10:04
Şi Ianis Hagi a avut succes în ultima etapă din campionatul Scoţiei. Tânărul mijlocaş român a marcat un gol pentru Glasgow Rangers, care a învins-o pe St. Johnstone FC cu scorul de 3-0, în deplasare, într-o partidă din etapa a 19-a. Hagi a înscris în minutul 47, cu un şut cu piciorul drept, parafând victoria liderului. Primele goluri ale lui Rangers au fost înscrise de Kemar Roofe şi Glen Kamara. Mijlocaşul român, care a jucat 82 de minute, are 2 goluri marcate în acest sezon, în 16 partide în Premiership. Hagi a mai marcat un gol Europa League, unde a evoluat în şase partide.
Foarte bună a fost şi prestaţia lui Alexandru Maxim în Turcia. El a marcat două goluri în meciul câştigat cu 4-0 de Gaziantep FK, echipa antrenată de Marius Şumudică, pe terenul lui Kasimpaşa, în etapa a 14-a.
Mijlocaşul român a deschis scorul în minutul 9, din penalty, apoi a punctat în minutul 25. Maxim, care a fost înlocuit în min. 81, are patru goluri în 12 meciuri din actuala ediţie de campionat. Fundaşul Alin Toşca a fost integralist la Gaziantep. Echipa lui Şumudică a obţinut victorii prestigioase în precedentele două etape, 2-1 pe terenul campioanei Istanbul Başakşehir, apoi 3-1 acasă cu Fenerbahce Istanbul.
Gaziantep este echipa cu cele mai puţine înfrângeri din campionat, elevii lui Şumudică fiind neînvinşi de 12 etape.
foto: Agerpres