Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO-AUDIO] Laureaţii competiţiei şahiste TOP BLITZ 2020 au fost premiaţi de Asociaţia Judeţeană de Şah

Competiţia TOP BLITZ 2020 la şah a ajuns la final, iar laureaţii întrecerii au fost premiaţi de Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin. La finele unui sezon complicat, întrerupt din cauza pandemiei şi reluat în aer liber pe final de an, trofeul i-a revenit lui Daniel Pădurean. Acesta s-a impus pentru al doilea an consecutiv în duelul cu Mihai Bolintiş, care a recunoscut superioritatea tânărului său adversar. Faptul că sezonul s-a încheiat cu bine e un succes în sine, spune preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah.

[FOTO-AUDIO] Laureaţii competiţiei şahiste TOP BLITZ 2020 au fost premiaţi de Asociaţia Judeţeană de Şah

Articol editat de Vali Hora, 10 decembrie 2020, 18:34

„A fost un sezon desfăşurat în condiţii deosebite, evident, din cauza pandemiei. Practic, din martie o serie de etape nu s-au putut desfăşura, după care am reînceput din toamnă şi am jucat în aer liber, pentru că aceasta a fost modalitatea legală de a desfăşura competiţia. Am reuşit să organizăm 21 de etape şi am avut 27 de jucători care s-au perindat de-a lungul întregului an, deci, oricum, a fost o reuşită, având în vedere condiţiile extrem de dificile în care s-a desfăşurat întrecerea. Ajunşi la finalul competiţiei, răsplătim prin bunăvoinţa sponsorului nostru – care este, ca în fiecare an, domnul Călin Pădurean – eforturile depuse de către şahişti. Le oferim cupe, medalii, diplome, dar şi premii în bani.”

Câştigătorul trofeului, Daniel Pădurean, mărturiseşte că nu se aştepta să se impună la ediţia de anul acesta:

„Nu mă aşteptam să-l câştig, deoarece bănuiam că voi începe cursurile la Universitate şi nu voi mai putea fi prezent la ultimele etape, dar am avut norocul de a face cursurile online şi de a rămâne acasă. Astfel am putut să particip şi am început să joc tot mai bine, m-am concentrat şi am reuşit să demonstrez că succesul de anul trecut nu a fost o întâmplare. Rivalitatea cu Mihai Bolintiş ne-a împins pe amândoi la un nivel extraordinar, mereu venim cu lucruri noi la fiecare partidă, analizăm acasă, după care iarăşi venim cu o nouă invenţie. E o constantă luptă psihologică între noi, şi asta a dus şahul la un nivel extraordinar”, spune tânărul campion Daniel Pădurean.

Unul dintre cei mai talentaţi juniori intraţi în competiţia minţilor agere a fost Valentin Văduva, care e nelipsit de la concursurile organizate de Asociaţia Judeţeană de Şah. Tânărul jucător se numără şi anul acesta printre laureaţii întrecerii.

„Pandemia ne-a împiedicat să ne facem tot sezonul, a fost o pauză competiţională mai lungă, iar randamentul a fost scăzut pentru fiecare, cred eu. Mă bucur că totuşi am reuşit să desfăşurăm competiţia, am găsit o soluţie aici, în parcul din Govândari, unde este mai izolat. Diferenţa dintre blitz şi şahul clasic este că la blitz trebuie să muţi imediat, avem timp de numai 5 minute toată partida. La şahul clasic ai foarte mult timp să te gândeşti, este mult mai bine. Acela e şahul adevărat”, a spus Valentin Văduva.

În clasamentul general, Daniel Pădurean a fost secondat de Mihai Bolintiş, podiumul fiind completat de Gheorghe Stroescu. Printre fruntaşi s-au mai numărat Alin Stângu, Ioan Păduraru, Ioan Calomfirescu, Ionuţ Drăgilă, Gheorghe Hock, Valentin Văduva, Cristian Tamaş, Marin Crăciun, Cătălin Guţu, Albert Drăgoi sau Lucian Floare. Laureaţii competiţiei au fost recompensaţi cu diplome, cupe şi premii în bani, în cadrul unei festivităţi desfăşurate afară, în Parcul Trandafirul din cartierul reşiţean Govândari.

UEFA a decis! România câștigă la masa verde partida cu Kosovo
Sport miercuri, 20 noiembrie 2024, 16:42

UEFA a decis! România câștigă la masa verde partida cu Kosovo

Comisia de Disciplină UEFA și-a anunțat decizia în privința controversatei partide dintre România și Kosovo. Meciul s-a întrerupt în...

UEFA a decis! România câștigă la masa verde partida cu Kosovo
Reprezentanţii Palatului Copiilor din Reşiţa, de patru ori pe podium la Concursul Naţional Şcolar de karate
Sport marți, 19 noiembrie 2024, 16:34

Reprezentanţii Palatului Copiilor din Reşiţa, de patru ori pe podium la Concursul Naţional Şcolar de karate

Tinerii karateka de la Palatul Copiilor din Reşiţa au urcat de patru ori pe podium la ediţia din acest an a Concursului Naţional Şcolar....

Reprezentanţii Palatului Copiilor din Reşiţa, de patru ori pe podium la Concursul Naţional Şcolar de karate
Misiune îndeplinită în Liga Națiunilor. România învinge Ciprul și încheie grupa pe primul loc
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 23:56

Misiune îndeplinită în Liga Națiunilor. România învinge Ciprul și încheie grupa pe primul loc

Naționala de fotbal a României a învins clar selecționata Ciprului, în ultima etapă din grupa C2 a Ligii Națiunilor. Partida România-Cipru,...

Misiune îndeplinită în Liga Națiunilor. România învinge Ciprul și încheie grupa pe primul loc
Gimnaștii reșițeni, de patru ori pe podium la Naţionalele de la Focşani!
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 17:03

Gimnaștii reșițeni, de patru ori pe podium la Naţionalele de la Focşani!

Reprezentanții gimnasticii reșițene au cucerit patru medalii la Campionatele Naționale individuale și pe echipe rezervate seniorilor. În cadrul...

Gimnaștii reșițeni, de patru ori pe podium la Naţionalele de la Focşani!
Sport luni, 18 noiembrie 2024, 09:58

Ultimul examen în Liga Națiunilor: tricolorii înfruntă selecționata Ciprului

Naționala de fotbal a României se pregătește pentru ultimul duel din gupa C2 A Ligii Națiunilor. În faţa propriilor suporteri, tricolorii...

Ultimul examen în Liga Națiunilor: tricolorii înfruntă selecționata Ciprului
Sport duminică, 17 noiembrie 2024, 14:05

Handbal, junioare I: echipa Liceului Traian Vuia din Reșița a încheiat anul cu o victorie

Echipele angrenate în Campionatul Național de handbal pentru junioare I au terminat seria meciurilor oficiale din acest an calendaristic. În grupa...

Handbal, junioare I: echipa Liceului Traian Vuia din Reșița a încheiat anul cu o victorie
Sport sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 16:59

FRF susţine că acţiunile jucătorilor şi oficialilor din Kosovo au fost premeditate şi neagă acuzele de rasism

FRF susţine că acţiunile jucătorilor şi oficialilor din Kosovo au fost premeditate şi neagă acuzele de rasism. Federaţia Română de Fotbal...

FRF susţine că acţiunile jucătorilor şi oficialilor din Kosovo au fost premeditate şi neagă acuzele de rasism
Sport sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 01:09

Liga Națiunilor: derbiul România-Kosovo, încheiat în coadă de pește

România-Kosovo, derbiul grupei C2 din Liga Națiunilor, a fost suspendat cu două minute înainte de final, ca urmare a retragerii oaspeților de pe...

Liga Națiunilor: derbiul România-Kosovo, încheiat în coadă de pește