[AUDIO]Orice intervenţie asupra unui loc de veci necesită o aprobare şi un proiect
Amenajarea sau orice intervenţie asupra unui loc de veci trebuie făcută cu aprobarea Administraţiei cimitirelor, a declarat pentru Radio Reşiţa şeful Direcţiei de Întreţinere şi Reparaţii, Iluminat public şi Dezăpezire din cadrul Primăriei Reşiţa, Daniel Călin. Potrivit acestuia pentru realizarea unei împrejmuiri trebuie întocmit un proiect la dimensiuni standard pentru locurile de veci. Nu poate oricine construi un zid aşa cum consideră de cuviinţă pentru că au fost probleme atât cu obstrucţionarea aleilor de acces, cât şi a cărărilor spre mormintele deja existente. Daniel Călin recomandă aparţinătorilor care doresc să construiască sau să refacă o împrejmuire să consulte personalul de specialitate al Administraţiei cimitirelor.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 10 noiembrie 2020, 12:43