Nou record de îmbolnăviri cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore
Un număr de 10.260 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 38.389 de teste la nivel naţional, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
Articol editat de Caruntu Marius, 6 noiembrie 2020, 14:45 / actualizat: 7 noiembrie 2020, 13:17
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS. Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Partea bună este că un număr de 195.971 de persoane au fost declarate vindecate.
Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.418.245 de teste. Dintre acestea, 38.389 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.568 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 16.830 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 238 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 6 noiembrie