[AUDIO] Lucian Dobre este noul antrenor al Progresului Ezeriş! „Sper să le redau încrederea pe care au pierdut-o”
După ce Adrian Enăşescu şi-a anunţat demisia din funcţia de antrenor principal al Progresului Ezeriş, conducerea grupării sportive cărăşene s-a reorientat rapid şi a ajuns la un acord cu omul de fotbal Lucian Dobre. Fostul mare jucător care a pus bazele grupării sportive Mundo Reşiţa va renunţa o vreme la activitatea cu tinerele speranţe ale fotbalului cărăşean, pentru a pune umărul la redresarea echipei de seniori Progresul Ezeriş.
Articol editat de Vali Hora, 28 octombrie 2020, 07:00 / actualizat: 28 octombrie 2020, 8:56
”Respectăm decizia lui Adrian Enăşescu, şi sperăm ca Lucian Dobre să aducă revirimentul aşteptat”, a declarat preşedintele Progresului, Cristian Şodâncă.
„După meciul cu Cermeiul, colegul nostru Joe (Adrian Enăşescu, n.r.) a decis să renunţe la banca tehnică a echipei. Probabil a fost supărat pe înfrângere, pe faptul că, deşi jucăm bine – şi am jucat bine – nu am reuşit să acumulăm puncte. Probabil a fost vorba şi despre oboseală, pentru că s-a implicat şi în probleme administrative care nu ţineau neapărat de antrenor, dar el, făcând parte şi din conducerea noastră, a avut mai multe atribuţii. Spun eu că s-a ocupat cu brio de toate aceste sarcini. Din momentul în care ne-a spus că nu mai vrea să continue pe bancă, noi am purtat discuţii cu câţiva prieteni antrenori. Erau încântaţi de propunerea noastră, dar, totodată, au spus că este foarte greu, deoarece mai sunt doar trei etape de disputat şi e dificil să preiei echipa din mers. Până la urmă, cel care a acceptat provocarea a fost prietenul nostru Lucian Dobre, care are, ca să spun aşa, acelaşi „microb” ca şi noi. Nouă ne-a plăcut şi ne place ceea ce face el la ACS Mundo, totul este în regulă, atmosfera este bună, chiar dacă nu am adunat puncte multe. Sperăm să vină şi punctele, nu doar jocul bun”, a spus Cristian Şodâncă, preşedintele Progresului Ezeriş.
Lucian Dobre a condus deja ieri după-amiază un prim antrenament la Caransebeş. Fostul jucător şi antrenor al CSM-ului spune că a găsit jucători bine antrenaţi, cărora le lipseşte însă încrederea în forţele proprii.
„Consider că Joe a făcut o treabă foarte bună, a făcut un lot echilibrat, tânăr, cu jucători foarte buni. Din păcate, cred că le lipseşte încrederea în ei, acea stimă de sine. Nu mai au încredere în forţele lor. Eu sper să le readuc încrederea asta pierdută. Cred că perspectiva mea faţă de fotbal este puţin diferită faţă de a altor antrenori. Aşa cum mă ştiţi de la CSM, eu consider fotbalul un spectacol. Prefer să pierd cu 0-1, dar să am zece ocazii care să-mi dea speranţă pentru următorul joc, decât să câştig cu 1-0 dintr-o singură ocazie. Nu sunt adeptul acestei mentalităţi. Deocamdată, implicarea mea este o mână de ajutor prietenească dată celor de la Progresul, dar nu se ştie ce ne rezervă viitorul. Important este să ne înţelegem cu toţii”, a spus Lucian Dobre după cel dintâi antrenament cu noii săi elevi.
Lucian Dobre este absolvent al Școlii Federale de Antrenori și este deţinător al licenței A UEFA. Primul său obiectiv, în calitate de principal al Ezerişului, este un joc bun şi un rezultat pozitiv la partida pe care Progresul o va disputa sâmbătă, în deplasare, la Avântul Periam. În ceea ce-l priveşte pe Adrian Enăşescu, acesta rămâne în conducerea Progresului Ezeriş, şi este aşteptat să revină cât mai repede alături de echipă, a mai spus preşedintele Cristian Şodâncă.