Examen greu în campionat. CSM Reşiţa luptă pentru puncte la Metaloglobus Bucureşti
Campionatul Ligii a II-a de fotbal programează în acest weekend jocurile etapei cu numărul 7, rundă în care CSM Reşiţa are o misiune dificilă în deplasare, pe terenul formaţiei Metaloglobus Bucureşti. Jocul din capitală încheie o săptămână încărcată pentru rosso-nerii reşiţeni: miercuri, elevii lui Pelici au pierdut, după prelungiri şi penaltiuri, meciul de Cupă disputat la Severin contra formaţiei FCU Craiova 1948. Eliminată din competiţia KO, CSM Reşiţa îşi poate concentra acum întreaga atenţie pe evoluţia din campionat, unde rosso-nerii au avut deocamdată un parcurs inegal, cu succese în deplasare şi înfrângeri surprinzătoare pe teren propriu. În runda trecută, echipa din Valea Domanului a pierdut acasă în faţa Unirii Slobozia, iar Alex Pelici speră să recupereze la Bucureşti punctele pierdute.
Articol editat de Vali Hora, 10 octombrie 2020, 10:42 / actualizat: 10 octombrie 2020, 13:53
„Suntem la 2-1-2 ca linie de clasament, suntem vreo şase echipe care avem acelaşi număr de puncte puncte; începând de la locul 10 până la locul 15, unde suntem noi, toate echipele au 7 puncte. Campionatul se joacă şi fiecare punct contează. Din păcate, am pierdut puncte importante cu Slobozia. Asta e ceea ce ne doare, şi modul în care am pierdut acasă, dar şi faptul că nu reuşim să le facem o bucurie suporterilor noştri, care fac eforturi să fie alături de noi. Se caţără acolo, pe dealuri, ca să ne încurajeze, şi noi îi răsplătim cum îi răsplătim. Campionatul e lung, mai sunt multe puncte puse în joc, şi cred că oricine poate bate pe oricine. Regret că am ieşit din Cupă, dacă vă aduceţi aminte, eu am ajuns cu Sibiul din Liga a II-a până în finala Cupei în 2018, pot să spun că mereu am tratat competiţia cu seriozitate şi am încercat să merg cât mai departe. Dar cu Craiova atât am putut, ne rămâne să ne axăm pe campionat. Am făcut miercuri un efort considerabil, vom vedea cât de mult va conta acest lucru în meciul de la Metaloglobus. Cu siguranţă, efortul a fost mare, am jucat 120 de minute. Dar după acest joc ne rămâne o încredere, pentru că, deşi am fost eliminaţi, am ţinut piept Craiovei, o echipă care, din punctul meu de vedere, se va bate la promovare. Asta ne dă încredere că putem să jucăm de la egal la egal cu oricine. Mergem la Metaloglobus să recuperăm punctele pierdute acasă. De două ori am pierdut puncte acasă şi am reuşit să le recuperăm afară, să vedem dacă reuşim şi a treia oară. Metaloglobus este o echipă bună, care nu a pierdut în acest început de campionat, au un antrenor nou şi se vede un entuziasm la ei. În ultima etapă au obţinut o victorie importantă la Farul, deci pot să bată pe oricine. Jocul de sâmbătă este deschis oricărui rezultat”, a declarat Alexandru Pelici.
Partida Metaloglobus Bucureşti – CSM Reşiţa se dispută astăzi, de la ora 11.00. Înaintea jocului din etapa a 7-a, gazdele din capitală se află pe locul 4, cu 12 puncte în cont, în timp ce Reşiţa ocupă poziţia a 15-a, cu 7 puncte.