Inspectorii de Muncă aplică sancţiuni în Caraş-Severin
În luna august 2020, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat 164 controale, fiind dispuse angajatorilor 215 măsuri obligatorii în scopul remedierii deficienţelor constatate. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 91.500 lei.
Articol editat de Radio Resita, 21 septembrie 2020, 15:19
Principalele deficienţe constatate au fost: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă; lipsa copiei contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc; neiniţierea negocierilor în vederea încheierii contractului colectiv de muncă; neacordarea repausului săptămânal; neîntocmirea instrucţiunilor proprii; nesemnalizarea de securitate şi sănătate a pericolelor din şantier; nesemnarea fişelor de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă; nu s-au luat măsuri pentru a respecta periodicitatea anuală a efectuării examenului periodic pentru toţi lucrătorii; neutilizarea echipamentului individual de protecţie din dotare; nu se asigură efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă în scopul prevenirii contaminării cu virusul SARS Cov 2; neinstruirea lucrătorilor ţinând cont de noile riscuri reprezentate de infecţia cu SARS Cov 2; etc.
La un angajator cu domeniul de activitate prelucrarea lemnului, a fost identificată o persoană pentru care nu au fost întocmite formele legale de angajare.
Au fost comunicate de către angajatori 7 evenimente care au avut ca urmări 6 cazuri de incapacitate temporară de muncă şi 1 deces, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă sunt accidente de muncă.
În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, s-au luat în evidenţă 288 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 6 contracte colective de muncă.