La Caransebeş se demolează clădirile dezafectate
Articol editat de Mirabela Afronie, 11 februarie 2014, 13:05
Angajaţii primăriei municipiului Caransebeş lucrează în această perioadă la demolarea a trei clădiri dezafectate. Potrivit directorul Serviciului de Reparaţii şi Întreţinere Străzi, Ion Gheorghe Ştefan, imobilul de pe strada Tribunalului a fost demolat şi s-a curăţat terenul pentru amenajarea unei zone de acces către curtea Casei de Cultură. Măsura este necesară în vederea înlesnirii activităţii personalului instituţiei de cultură, care transportă recuzita pentru teatru, dar şi în caz de intervenţie a Serviciului de Pompieri. O altă clădire, aflată în spatele muzeului, este demolată în aceste zile pentru a se putea realiza un drum de acces cu două benzi între străzile Racoviţă şi Cazărmii, iar în zilele următoare va fi demolată şi clădirea de pe strada Ardealului, cunoscută ca şi Brutăria lui Neghină. O dată eliberată, zona va deservi intrarea în viitorul campus preuniversitar CD Loga, a mai precizat Ion Gheorghe Ştefan. (Cornelia Vlaicu)