Ascultă Radio România Reșița Live

Laboratorul Spitalului Județean Reșița va efectua, începând de mâine, teste Real Time PCR contra cost pentru depistarea SARS-COV-2

Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița va efectua, începând de mâine, 12 august 2020, contra cost, teste Real Time PCR pentru depistarea virusului SARS-COV-2. Prețul unui test este de 350 de lei, iar taxa se va achita în avans la casieria spitalului sau la asistentul medical care efectuează recoltarea probelor, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Roxana Bălan.

Laboratorul Spitalului Județean Reșița va efectua, începând de mâine, teste Real Time PCR contra cost pentru depistarea SARS-COV-2

Articol editat de Daiana Rosca, 11 august 2020, 12:20

Programările se vor face de luni până vineri, în intervalul 10.00 – 14.00, la numărul de telefon 0743-098982, iar recoltările tot în aceleași zile, între orele 7.00 și 9.30, în unul din corturile amplasate în curtea Staționarului I (Govândari).

Rezultatele vor fi emise în limba română, în maximum 48 de ore, și transmise fie prin e-mail, fie vor fi ridicate personal de la Fișierul Policlinicii Nr.1, între orele 7.30 și 15.00″, a mai precizat Roxana Bălan.

Începând de mâine, în laboratorul spitalului, se vor prelucra pe zi maximum 20 de teste Real Time PCR contra cost.

Etichete:
Începe competiția de descarcerare și acordare a Primului Ajutor Calificat organizate de ISU Caraș-Severin
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 17:00

Începe competiția de descarcerare și acordare a Primului Ajutor Calificat organizate de ISU Caraș-Severin

Începe Competiția de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat organizate de ISU Caraș-Severin Parcul Teiuș din municipiul...

Începe competiția de descarcerare și acordare a Primului Ajutor Calificat organizate de ISU Caraș-Severin
Criză de medici oncologi la Spitalul Județean de Urgență Reșița
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 16:30

Criză de medici oncologi la Spitalul Județean de Urgență Reșița

Criză de medici oncologi la Spitalul Județean de Urgență Reșița. În acest moment ar fi necesari cel puțin patru specialiști. Secția de...

Criză de medici oncologi la Spitalul Județean de Urgență Reșița
Accident rutier grav în Timiș: o femeie a decedat și alte 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 14:40

Accident rutier grav în Timiș: o femeie a decedat și alte 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Accident rutier grav în Timiș: o femeie a decedat și alte 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale Duimincă, în jurul orei 13:00, un...

Accident rutier grav în Timiș: o femeie a decedat și alte 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
28 de percheziții în județul Arad. Poliția investighează braconajul și încălcarea regimului armelor
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 14:14

28 de percheziții în județul Arad. Poliția investighează braconajul și încălcarea regimului armelor

28 de percheziții în județul Arad. Poliția investighează braconajul și încălcarea regimului armelor Duminică, 6 aprilie, polițiștii...

28 de percheziții în județul Arad. Poliția investighează braconajul și încălcarea regimului armelor
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 12:42

România se confruntă cu vreme deosebit de rece, viscol și ninsori

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo extinsă, valabilă de duminică, 7 aprilie, ora 10.00, până joi, 10...

România se confruntă cu vreme deosebit de rece, viscol și ninsori
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 12:02

ADR Vest: peste 100 de milioane de euro sunt disponibile pentru investiții în Sănătate

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest anunță că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat două noi apeluri de proiecte cu...

ADR Vest: peste 100 de milioane de euro sunt disponibile pentru investiții în Sănătate
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 11:51

Fii responsabil, reciclează inteligent!

Fii responsabil, reciclează inteligent! Primăria Arad le reaminteşte localnicilor că mai au la dispoziţie câteva zile pentru a preda gratuit...

Fii responsabil, reciclează inteligent!
Actualitate duminică, 6 aprilie 2025, 11:13

Circulație feroviară afectată de ninsori și vânt puternic: CFR intervine în regiunile Iași și Brașov

Circulație feroviară afectată de ninsori și vânt puternic: CFR intervine în regiunile Iași și Brașov Compania Națională de Căi Ferate CFR...

Circulație feroviară afectată de ninsori și vânt puternic: CFR intervine în regiunile Iași și Brașov