Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Programul ”Casa Eficientă Energetic” în grila de START. Proprietarii de case vor primi maximum 15.000 de euro

Proprietarii de clădiri unifamiliale care doresc să-şi îmbunătăţească locuinţele din punct de vedere energetic vor putea primi până la 70 de mii de lei din partea statului, printr-un nou program lansat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Ministrul Costel Alexe, a precizat că 9.000 de proprietari din întreaga ţară îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei.

[AUDIO] Programul ”Casa Eficientă Energetic” în grila de START. Proprietarii de case vor primi maximum 15.000 de euro

Articol editat de Gerhard Chwoika, 6 august 2020, 16:30 / actualizat: 7 august 2020, 6:52

Conform consilierului superior din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Mirela Ianoşi, scopul programului este acela de a reduce consumul de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Mirela Ianoşi

Lucrările eligibile vizează: izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare şi a ferestrelor izolante, precum şi a sistemelor de ventilaţie, de iluminat cu LED şi a senzorilor de mişcare.

APM informează că Ghidul de finanțare se regăsește publicat în Ordinul nr. 1.438/ 2020 al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din Monitorul Oficial, nr. 678 Partea I din 30 iulie 2020.

Finanțarea nerambursabilă se poate acorda pentru:

1.       lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii (înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace ori izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii);

2.       lucrări de instalare/ reabilitare/ modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum (cazane cu condensare, pompe de căldură, panouri solare termice, izolarea termică a conductelor, dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și prepararea apei calde de consum, înlocuirea, reabilitarea componentelor instalației interioare etc.);

3.       achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii;

4.       lucrări de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii (înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED, utilizarea senzorilor de mișcare/ prezență sau programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire);

5.       montarea de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;

6.       efectuarea unor cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor de mai sus (creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante, repararea acoperişului tip terasă/ şarpantă, demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/ terasa clădirii etc.);

7.       asigurarea continuității stratului etanș la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii;

Mirela Ianoşi spune că, finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul lucrărilor şi se acordă doar pentru locuinţele gata construite. Aceasta a mai subliniat că, deşi ghidul a fost lansat, sesiunea de înscrieri în program NU a demarat încă.

Cei interesaţi de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.

Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare şi au la dispoziţie 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiţiei. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiţie, după un nou audit energetic al casei.

Ministrul Costel Alexe a anunţat şi lansarea în dezbatere publică a unui ghid de finanţare a programului „Casa Eficientă Energetic” pentru instituţii publice (şcoli şi gradiniţe). 

Peste 400 de şcoli din România vor putea fi eficientizate energetic prin intermediul acestui program, care are un buget de 384 de milioane de lei. Astfel, orice şcoală din România poate primi finanţare prin AFM pentru lucrări de izolaţie termică, încălzire centralizată, pentru reducerea consumului de energie sau investiţii care conduc, în final, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Fiecare primărie primeşte 90% din valoarea acestor investiţii, dar nu mai mult de 1,5 milioane de lei. Localităţile cu mai mult de 4.000 de locuitori pot depune două proiecte şi pot obţine astfel până la 3 milioane de lei.

Cheltuielile eligibile pentru şcoli şi grădiniţe sunt: dotarea instituţiilor cu centrale termice, dar şi înlocuirea centralelor sau a componentelor sistemului de încălzire cu unele mai performante; tâmplărie cu geam termopan; izolaţie termică faţade şi terase; alte lucrări menite să reducă pierderile de energie termică; sisteme nepoluante pentru obţinerea necesarului de energie sau pentru anumite utilităţi; sisteme de încălzire a apei care utilizeaza energia solară, panouri fotovoltaice; schimbarea corpurilor de iluminat; instalarea de senzori de mişcare; sisteme moderne şi eficiente de monitorizare a energiei; sisteme de ventilatie şi climatizare pentru sporirea confortului termic al utilizatorilor. 

Sursa foto: news.ro

Interesul pentru vaccinarea antigripală în Caraş-Severin este ridicat! Aproape 9.000 de persoane s-au imunizat
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:21

Interesul pentru vaccinarea antigripală în Caraş-Severin este ridicat! Aproape 9.000 de persoane s-au imunizat

Interesul pentru vaccinarea antigripală în Caraş-Severin este ridicat! Cei care aleg să se imunizeze fac parte din grupele de risc. De la...

Interesul pentru vaccinarea antigripală în Caraş-Severin este ridicat! Aproape 9.000 de persoane s-au imunizat
Sistemul de autoclorurare de pe podul Stavila a intrat în funcţiune odată cu scăderea temperaturilor
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:15

Sistemul de autoclorurare de pe podul Stavila a intrat în funcţiune odată cu scăderea temperaturilor

Instalaţia de autoclorurare de pe podul de la pompieri din Reşiţa este complet funcţională şi a intrat în exerciţiu. Viceprimarul urbei,...

Sistemul de autoclorurare de pe podul Stavila a intrat în funcţiune odată cu scăderea temperaturilor
Alege înţelept, spune NU fumatului! La OncoHelp Timişoara 3.500 de persoane au primit diagnosticul de cancer bronhopulmonar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:10

Alege înţelept, spune NU fumatului! La OncoHelp Timişoara 3.500 de persoane au primit diagnosticul de cancer bronhopulmonar

Alege înţelept, spune NU fumatului! Acesta este sloganul Zilei Naţionale fără Tutun, care este marcatî în fiecare an în a treia zi de joi a...

Alege înţelept, spune NU fumatului! La OncoHelp Timişoara 3.500 de persoane au primit diagnosticul de cancer bronhopulmonar
Activitatea a fost blocată la RAR în toată ţara
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 16:39

Activitatea a fost blocată la RAR în toată ţara

Activitatea a fost blocată la RAR în toată ţara, joi, 21 noiembrie 2024. Instituţia anunţă că a avut loc un incident tehnic neprevăzut....

Activitatea a fost blocată la RAR în toată ţara
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 16:09

Primăria Reşiţa şi-a extins spre munte atribuţiile de deszăpezire

Pe lângă municipiu, Direcţia de întreţinere şi reparare a patrimoniului local din cadrul Primăriei Reşiţa a preluat în administrare şi...

Primăria Reşiţa şi-a extins spre munte atribuţiile de deszăpezire
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:22

APM Caraş-Severin desfăşoară în judeţ o campanie de monitorizare a calităţii aerului

25 de autolaboratoare pentru monitorizarea calității aerului, aflate în administrarea Agențiilor pentru Protecția Mediului sunt implicate,...

APM Caraş-Severin desfăşoară în judeţ o campanie de monitorizare a calităţii aerului
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:36

Județul Caraș-Severin sub coduri meteo severe: vânt puternic, viscol și ninsori abundente

Județul Caraș-Severin se află sub cod galben, portocaliu şi roşu. Atenţionările au fost transmise de Administrația Națională de...

Județul Caraș-Severin sub coduri meteo severe: vânt puternic, viscol și ninsori abundente
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 10:58

Bărbat căutat internațional a fost prins în Reșița

Bărbat căutat internațional a fost prins la volan fără permis în Reșița. Acesta era vizat de un mandat european de arestare. Miercuri, 20...

Bărbat căutat internațional a fost prins în Reșița