Proiecte în valoare de 16 milioane de euro promovate de Primăria Orşova
Articol editat de Mirabela Afronie, 10 februarie 2014, 10:55
Primăria municipiului Orşova a promovat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice trei proiecte pentru obţinerea sumei de 16 milioane de euro, a declarat primarul localităţii, Ion Manea. Banii vor fi utilizaţi pentru reabilitarea străzilor, a reţelelor de apă şi pentru extinderea sistemului de iluminat în cartierul din sud. Realizarea acestor obiective prioritare pentru comunitate va permite racordarea Orşovei la circuitul turistic european. Edilul a mai precizat că administraţia locală a mai beneficiat în ultimii doi ani de finanţare europeană de aproximativ două milioane de euro dar şi de peste 10 milioane de lei prin programele administrate de Guvern. (Dan Agache)