[VIDEO] ”Cupa vine la tine”, campanie inițiată de FRF. Un super reportaj cu Dorinel Munteanu la Reșița, realizat de reporterul Miodrag Belodedici!
Articol editat de Cristina Corocan, 10 iulie 2020, 14:23
Începând de azi și până la finala Cupei României din 22 iulie, vom putea descoperi zilnic pe frf.ro video reportaje spectaculoase pentru că trofeul Cupei ajunge acasă la foști mari jucători, antrenori, jurnaliști și suporteri!
Primul episod al campaniei derulate de Federația Română de Fotbal îl are ca ambasador FRF pe Miodrag Belodedici, de 5 ori câștigător al Cupei României, și în postura de gazdă specială pentru trofeu pe Dorinel Munteanu, jucătorul cu cele mai multe meciuri pentru naționala României dar care nu a cucerit Cupa României! Nici ulterior, din postura de antrenor!
Așadar, trofeul Cupei României se oprește pentru prima oară la REȘIȚA, unde Belodedici a fost reporter, iar Dorinel ne-a primit cu emoție, dezvăluind într-un material video inedit:
- Cum mătura pe perioada armatei stadionul Ghencea, împreună cu Gică Popescu și tatăl lui George Țucudean!
- Povestea tuturor campaniilor de Cupă în care a râvnit mereu la trofeu!
- De ce a ajuns la Dinamo în tinerețe, clubul său favorit, deși era deja în curtea Stelei și cum a trebuit să returneze prima de instalare!
UN PRIM 11 PENTRU CUPA ROMÂNIEI
Echipa FRF, împreună cu personalități fotbalistice și sponsorii competiției, alcătuiește un prim 11 din suporteri înfocați, mari jucători care au visat la trofeu fără să îl poată cuceri, antrenori legați de povestea minunată a Cupei. Pentru că toți, împreună, scriem în fiecare an această poveste!
Începând cu 10 iulie 2020, trofeul Cupei României va ajunge în fiecare zi la unul din cei care formează primul 11, însoțit de un ambasador FRF.
sursa foto si video: Federația Română de Fotbal