Organizaţiile de mediu acuză, Romsilva, explică
Precizari ale Regiei Nationale a Padurilor Romsilva in urma acuzatiilor ca Directia Silvica Caras Severin ar fi intensificat taierea padurilor sanatoase
Articol editat de Gerhard Chwoika, 8 iulie 2020, 10:18 / actualizat: 9 iulie 2020, 12:25
In urma acuzatiilor lansate de senatorul Mihai Gotiu referitoare la ”intensificarea tăierii pădurilor sănătoase” administrate de Directia Silvică Caraş – Severin, Regia Nationala a Padurilor – Romsilva face urmatoarele precizari.
Directia Silvica Caras – Severin are in acest an o cota de recoltare aprobata de 718.000 metri cubi de lemn, adica 32% din posibilitatea anuala cumulata, deci mult mai putin decat s-ar putea recolta legal, in conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice ale celor 17 ocoale silvice din cadrul directiei.
Pana in prezent, Directia Silvica Caras – Severin a contractat 514.000 metri cubi si s-au recoltat 189.000 metri cubi.
Directia Silvica Caras – Severin pune in aplicare prevederile amenajamentelor silvice, inclusiv taieri in vederea declansarii regenerarii naturale in padurile ajunse la varsta exploatabilitatii, adica la maturitatea fiziologica a arborilor.
De asemenea, precizam ca in padurile de stat administrate de Directia Silvica Caras – Severin nu au fost intregistrate doboraturi de vant sau atacuri masive ale daunatorilor. In cazurile izolate aparute, Directia Silvica Caras – Severin a intervenit cu celeritate pentru extragerea si valorificarea arborilor afectati.
Este regretabil ca senatorul Mihai Gotiu, fara a avea cunostinte minime de silvicultura, lanseaza, in mod iresponsabil si in mod repetat, acuzatii grave si nefondate la adresa unei institutii publice.
Regia Nationala a Padurilor – Romsilva este o institutie de interes national, cu peste 16.500 de angajati, care administreaza 3,13 milioane hectare paduri proprietatea publica a statului, adica circa 48% din padurile tarii, din acestea 80% detinand certificarea managementului la nivel international.
BIROUL DE PRESA AL REGIEI NATIONALE A PADURILOR – ROMSILVABucuresti, 07.07.2020
Sursa: RNP Romsilva
Foto: Radio Romania Internaţional