[UPDATE] Arest la domiciliu pentru suspecții de furt de instalații de semnalizare feroviară
Articol editat de Daniel Babun, 10 februarie 2014, 09:00 / actualizat: 10 februarie 2014, 10:40
Update 10.02.2014
Judecătoria Haţeg a dispus măsura arestului la domiciliu timp de 30 de zile, pentru cei patru suspecţi de comiterea infractiunilor de furt calificat si distrugere a reţelelor care asigurau funcţionarea instalaţiilor de dirijare şi semnalizare a traficului feroviar.
8 februarie 2014
Patru bărbaţi suspectaţi că au furat componente de la instaţiile de semnalizare şi dirijare feroviară, punând în pericol circulaţia pe calea ferată din mai multe localităţi ale judeţului Hunedoara, au fost prinşi sâmbătă, de poliţişti. Ei sunt cercetați pentru un prejudiciu de peste 600.000 lei.
Poliţiştii de la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Hunedoara au identificat patru bărbaţi suspectaţi că, în perioada 31 ianuarie-8 februarie, au furat componente de la instaţiile de semnalizare şi dirijare feroviară.
Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca suspecţii să fie duşi în faţa procurorilor, care vor stabili dacă vor fi reţinuţi pentru furt calificat şi punerea în pericol a siguranţei circulaţiei feroviare.
(Sursa: Mediafax)
(Daniel Babun)