Jaf la drumul mare în Glimboca. Hoţii au fost prinşi!
În cursul nopții precedente, de 15 spre 16 iunie, polițiști de la Secția 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu s-au autosesizat cu privire la faptul că în aceeași noapte, 3 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 27 de ani, toți din județul Timiș, au pătruns prin efracție într-o societate comercială din Glimboca, de unde au sustras mai multe bunuri.
Articol editat de Daiana Rosca, 16 iunie 2020, 21:47
Imediat după comiterea faptei, aceștia s-au deplasat spre Oțelu Roșu, cu un autoturism cu numere de înmatriculare false, bărbatul de 21 de ani aflat la volanul mașinii, nefiind posesor de permis de conducere. Astfel, azi-noapte, în jurul orei 00.40, autoturismul în cauză a fost observat pe raza orașului Oțelu Roșu de către o polițistă de la Secția 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu, aflată în timpul liber, care a sesizat Poliția Orașului Oțelu Roșu, polițiștii aflați în timpul serviciului plecând în urmărirea autovehiculului pe DN 68.
Conducătorul autoturismului a fost somat să oprească, folosindu-se semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor, acesta neconformându-se dispozițiilor legale ale polițiștilor, continuându-și deplasarea până în localitatea Ruschița, abandonând vehiculul pe un drum forestier. În continuare, cei 3 tineri au încercat să fugă pe jos spre o zonă împădurită din apropiere, polițiștii reușind prinderea celui de 27 de ani, ceilalți doi, de 21 și 24 de ani, fiind identificați în scurt timp și conduși la sediul poliției pentru audiere.
În urma controlului corporal și al autovehiculului, asupra acestora au fost găsite pachete de țigări și bani, despre care există presupunerea rezonabilă că au fost sustrase din societatea comercială din Glimboca, precum și obiecte care servesc la comiterea de infracțiuni. Din cercetările efectuate în cauză, a rezultat faptul că în aceeași noapte, cei 3 bănuiți, având cagule pe față, au pătruns prin forțarea cu ajutorul unui levier, a ușii de acces, în interiorul magazinului alimentar din Glimboca, de unde au sustras țigări și bani, cauzând un prejudiciu de peste 5.000 de lei, bunurile sustrase fiind recuperate în totalitate, de polițiști. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul folosit la comiterea faptei avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare atribuite altui autoturism, iar bărbatul de 21 de ani aflat la volan nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe parcursul nopții și în cursul acestei zile, polițiștii, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au continuat cercetările în acest caz, în cadrul unui dosar penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui vehicul fără de conducere. Astăzi, în urma probatoriului administrat, față de cei 3 bărbați din județul Timiș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă