Premiile Oscar de anul viitor au fost amânate cu 2 luni din cauza COVID-19
Ceremonia Oscarurilor de anul viitor a fost amânată cu două luni, din cauza temerilor legate de coronavirus.
Articol editat de Mirabela Afronie, 16 iunie 2020, 07:12
Conform BBC, premiile Academiei de Film urmau să aibă loc pe 28 februarie anul viitor, dar acum au fost reprogramate pe 25 aprilie.
Organizatorii au convenit, de asemenea, să extindă fereastra de eligibilitate şi după 31 decembrie 2020, până la sfârșitul lunii februarie.
Pandemia a oprit deja lucrările la o serie de filme care urmau să fie lansate până la sfârșitul anului. Nu se știe încă dacă ceremonia va fi virtuală, organizatorii motivând că este prea devreme pentru o decizie în acest sens.