Măsurile necesare pentru redeschiderea creşelor, grădiniţelor au fost trimise spre publicare la Monitorul Oficial
Măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, after-school-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, au fost trimise spre publicare la Monitorul Oficial, ne-a informat în urmă cu puţin timp, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Articol editat de Daiana Rosca, 15 iunie 2020, 17:55 / actualizat: 16 iunie 2020, 7:16
Este vorba despre ordinul comun dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care stabileşte măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, after-school-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.
Începând de luni, părinţii care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădiniţele/unităţile de învăţământ preşcolar de stat, în perioada vacanţei de vară, pot depune cereri la unităţile de învăţământ pe care le-au frecventat copiii în acest an şcolar, precizează sursa citată. Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi, ulterior, transmise autorităţilor publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unităţi de învăţământ în care se vor desfăşura doar activităţi recreative.
Lista cu unităţile de învăţământ preşcolar va fi afişată la avizierul inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi/sau pe site-urile acestora.
Unitatea de învăţământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităţilor de învăţământ preşcolar, conform prevederilor Ordinului comun. De exemplu, arată comunicatul MEC, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum şi celelalte accesorii neesenţiale.
Activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program. În acelaşi timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condiţiilor privind evitarea contactului strâns între copii şi a jocurilor care presupun apropierea la mai puţin de doi metri. Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învăţământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
La intrarea în grădiniţă, creşă, afterschool o persoană desemnată va asigura fluidizarea sosirilor şi fluxului de persoane în vederea evitării aglomerărilor. Accesul în holul de primire trebuie limitat, iar triajul epidemiologic al copiilor se efectuează zilnic de către cadrul medical al unităţii/persoana desemnată.
Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius; în cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după o perioada de 2-5 minute de repaus; dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/şi prezenţa de simptome respiratorii şi/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, copiii nu sunt primiţi la program (aceştia sunt lăsaţi în grija părinţilor cu recomandarea unui consult medical de specialitate).
Potrivit sursei citate, copiii vor fi învăţaţi şi ajutaţi să se spele pe mâini cu apă şi săpun minimum 20 de secunde.
Serviciile de curăţenie se vor realiza înainte de începerea activităţii şi după somnul copiilor, la sfârşitul programului. Curăţenia generală se va face prin spălare cu apă şi detergent, urmată de clătire repetată cu apă potabilă. Pentru curăţarea obiectelor destinate utilizării directe de către copii vor fi folosiţi agenţi de curăţare nedăunători, dezinfectanţii, biocide avizate. Toate suprafeţele trebuie curăţate – inclusiv jucării, tobogane, ţarcuri, mânere, balustrade, butoane şi accesorii la instalaţii sanitare, toalete, clanţe, pervazul ferestrei, precum şi mesele şi scaunele din sala de grupă. Suprafeţele care sunt atinse de copii vor fi atent curăţate, frecvent prin ştergerea cu apă şi detergent, precizează MS.
Pupitrele/mesele, scaunele vor fie marcate pentru a asigura distanţa fizică recomandată între copii. Normele de igienă se vor respecta şi în timpul servirii mesei, se va renunţa la servirea mesei în spaţiul special amenajat pentru a evita aglomerarea si interacţiunile între copii. Se recomandă ca servirea mesei să se facă în încăperea desemnată grupei, fiecare copil va sta singur la măsuţa lui, iar înainte de servirea alimentelor suprafaţa mesei va fi spălată şi dezinfectată.
Se recomandă reducerea numărului de copii in grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minim 4,5 mp/copil. Distanţarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare şi în sălile de mese prin plasarea paturilor, şezlongurilor, respectiv a măsuţelor) la cel puţin 2 metri distanţă între ele, se arată în comunicat.
Masca facială va fi utilizată exclusiv la creşă, gradiniţă, afterschool de către tot personalul angajat şi trebuie schimbată o dată la 4 ore şi ori de câte ori s-a umezit sau s-a deteriorat. La intrarea în unitate, personalul va utiliza încălţăminte exclusiv pentru utilizarea în incinta acesteia.
Mănuşile de unică folosinţă sunt obligatorii la schimbarea scutecelor şi în timpul efectuării curăţeniei. Măştile şi mănuşile de unică folosinţă purtate vor fi colectate în vederea eliminării, în locuri special amenajate, în recipiente adecvate deşeurilor medicale. Copiii cu boli infecto-contagioase acute nu vor fi aduşi la grădiniţă, creşă, afterschool. Temperatura copilului se va măsura de către părinţi înainte de a pleca la creşă, grădiniţă, afterschool. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3 grade C sau mai mare), copilul nu merge la creşă, grădiniţă, afterschool ci va rămâne acasă.