[AUDIO] Noul PNA, cu profit doar pentru apicultorii cu stupi mulţi
Apicultorii cu un număr redus de stupi nu vor putea accesa şi nici beneficia de măsurile noului Program Naţional Apicol. Conform directorului APIA Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu, crescătorii de albine care au până în 75 de familii nu pot accesa pentru că nu au ce facturi să depună şi ce cheltuieli să deconteze. Acesta a mai subliniat că, în ultimii 5 ani doar fermierii mari şi-au depus documentaţiile, cei care au în exploataţie câteva sute de stupi, iar din cei peste 700 de apicultori care figurează înregistraţi în evidenţele asociaţiilor din judeţ, mai mult de 200 nu s-au prezentat niciodată pentru a-şi întocmi formalităţile la APIA.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 19 mai 2020, 09:28