Interzis la pescuit în apele colinare şi de şes!
Jandarmii din Timiş au desfăşurat la sfârșitul săptămânii trecute o acţiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol. Controlul s-a desfăşurat în Parcul Natural Lunca Mureşului între localitățile Cenad și Igriș unde a fost verificată respectarea perioadei de prohibiţie impusă de lege.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 19 mai 2020, 04:51
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.200 de lei, spune ofițerul de presă al Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, plutonier adjutant Cristian Marc.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, anul acesta perioada de prohibiţie generală a fost stabilită între 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.
Acest gen de activităţi va fi efectuat constant de către efectivele de jandarmi.