[AUDIO] Pe timpul stării de urgenţă Administraţia Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului pune la punct traseele turistice
Activitatea Administraţiei Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului continuă şi în perioada stării de urgenţă.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 aprilie 2020, 14:01 / actualizat: 21 aprilie 2020, 15:35
Conform directorului ariei protejate cărăşene, Nicolae Ifca, în acest interval cele peste 40 de panouri de orientare turistică, machetate în toamna anului trecut au fost amplasate zilele acestea pe raza parcului.
Nicolae Ifca spune că, panourile sunt menite să înlesnească deplasarea şi orientarea în teren a vizitatorilor ariei protejate pe 4 trasee amenajate din totalul celor 9 existente.