Ascultă Radio România Reșița Live

DSP Caraş-Severin face „apel sincer la opinia publică să continue să aibă încredere în autorități”

În urma greşelilor apărute în raportările făcute de Direcţia de Sănătate Publică către Grupul de Comunicare Strategică, instituţia face un apel către cetăţeni.

DSP Caraş-Severin face „apel sincer la opinia publică să continue să aibă încredere în autorități”

Articol editat de Casandra Silitra, 6 aprilie 2020, 09:35

„Dragi cărăşeni

S-a spus și am văzut cu toții, nu numai în Caraș-Severin, nu numai în România dar și în lume despre faptul că ne confruntăm cu o criză epidemiologică fără precedent în istoria contemporană. Cu un virus, o zoonoză nouă, necunoscută până acum. Pandemia a explodat în lume, a schimbat și schimbă reguli medicale, sociale, economice. Probabil lumea după COVID-19 va fi diferită de cea în care am fost obișnuiți să trăim. Noi reflexe sociale și medicale apar deja și ele vor dăinui, cu siguranță, multă vreme.

Această introducere nu e o scuză care vizează camuflarea unei pretinse neputințe a autorităților, cum poate s-ar grăbi cineva să spună. Sunt câteva considerații care atestă faptul că nimeni nu a fost suficient pregătit să înfrunte această provocare. Nu e nici acum, cu toate măsurile fără precedent care s-au aplicat. Și totuși, sistemul sanitar românesc, cu toate tarele lui, în consonanță cu măsurile autorităților publice, luate la timp, chiar dacă la un moment dat au părut exagerate, și-au spus, considerăm, cuvântul. Mai sunt multe de făcut, o multitudine deconcertantă de probleme care trebuie rezolvate apar în fiecare moment. Foarte multe dintre ele nu sunt cunoscute de opinia publică dar sunt rezolvate. Astfel, România reușește să limiteze o explozie a invaziei acestui coronavirus, așa cum nu s-a întâmplat în alte state europene. Și chiar dacă opinia publică nu știe sau nu i se aduce la cunoștință, oameni din zona autorităților publice lucrează zi și noapte, la propriu, își sacrifică propriile familii și sănătatea pentru a putea controla situația. E vorba aici de Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, de Inspectoratul pentru Jandarmi al județului, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și, desigur, de DSP Caraș-Severin. Nu trebuie să primească medalii sau prime, nu asta e ideea, este munca lor asumată dar trebuie să o respectăm, așa cum sunt respectate și alte profesii.

Ce am scris până acum nu constituie, repet, nicio scuză pentru eventualele greșeli. Pentru care, fiți siguri, cine se face vinovat va plăti. Este însă un apel sincer la opinia publică să continue să aibă încredere în autorități. Sădirea neîncrederii în sectorul public acum este foarte periculoasă. Fiecare este liber să o facă dar trebuie să ne gândim că avem responsabilități, în orice domeniu activăm.

Coborând puțin în concret, vrem să vă asigurăm că Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin face totul, alături de celelalte autorități implicate în acest efort, să țină sub control pandemia. Să aibă grijă de cetățenii județului și de cei care vin în județ, în carantină sau autoizolare. Să uzeze de pârghiile specifice pentru a avea grijă, împreună cu spitalele și întreg sistemul sanitar, de sănătatea cetățenilor. Să ia măsurile epidemiologice cuvenite și legale. Iar faptul că, din fericire, până acum județul, deși unul de graniță spre Vest și cu un trafic însemnat, nu înregistrează cifre foarte mari la îmbolnăviri sau decese, ne face să avem un mugure de speranță că vom reuși până la urmă să eliminăm din viețile noastre acest pericol.

Cât despre raportările cazurilor noi de îmbolnăviri cu COVID-19, s-a realizat o centralizare a numărării acestor cazuri, așa cum toată lumea știe deja. Raportările DSP – corecte, pentru că vin pe măsură ce apar cazuri confirmate, în urma buletinelor eliberate de unitățile sanitare care interpretează rezultatul testelor – merg la Comitetul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, constituit la nivelul ISU Caraș-Severin, acolo unde este alocat și un medic din partea DSP. Centralizarea datelor e realizată de Institutul Național de Sănătate Publică al Ministerului Sănătății, apoi aceste date ajung la Grupul de Comunicare Strategică, care este abilitat să le comunice opiniei publice. Am dorit să specificăm aceasta pentru ca opinia publică să înțeleagă traseul acestor informații. Se poate ca, pe parcurs, din cauza orelor diferite de raportare și actualizare între entități, să apară discordanțe dar vă asigurăm că ele sunt actualizate și nimeni nu are interesul să ascundă nimic. Există dovezi concrete în acest sens și are cine să le verifice.

În concluzie DSP Caraș-Severin face tot ce e omenește posibil să își ducă până la capăt misiunea sa, respectând legea și purtându-se profesionist și omenos cu toți cetățenii. Această abordare nu este numai pentru perioada pandemiei de coronavirus, ci și pentru tot restul existenței acestei instituții. Rămâne ca și cetățenii județului să fie alături de noi și să urmeze recomandările sau obligațiile din punct de vedere al sănătății publice. Vă mulțumim, tuturor!”

UPDATE Trafic feroviar reluat între stațiile Sânandrei și Aradu Nou
Actualitate marți, 4 februarie 2025, 15:20

UPDATE Trafic feroviar reluat între stațiile Sânandrei și Aradu Nou

Trafic feroviar reluat între stațiile Sânandrei și Aradu Nou, în condiții normale, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA....

UPDATE Trafic feroviar reluat între stațiile Sânandrei și Aradu Nou
O nouă speranță pentru Casa de Cultură din Reșița
Actualitate marți, 4 februarie 2025, 13:31

O nouă speranță pentru Casa de Cultură din Reșița

O nouă speranță pentru Casa de Cultură a Sindicatelor din Reșița. Edificiul cultural ar putea trece în proprietatea primăriei printr-o...

O nouă speranță pentru Casa de Cultură din Reșița
Palatul Administrativ Arad iluminat în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului
Actualitate marți, 4 februarie 2025, 13:26

Palatul Administrativ Arad iluminat în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului

Palatul Administrativ Arad va fi iluminat în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului. Aradul se alătură astfel eforturilor...

Palatul Administrativ Arad iluminat în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului
Caraș-Severin, pe lista județelor cu cele mai multe cazuri de consum fraudulos de gaze naturale
Actualitate marți, 4 februarie 2025, 12:06

Caraș-Severin, pe lista județelor cu cele mai multe cazuri de consum fraudulos de gaze naturale

Delgaz Grid a identificat, în 2024, peste 1.400 de cazuri de consum fraudulos de energie în cele 20 de județe în care operează. Cantitatea...

Caraș-Severin, pe lista județelor cu cele mai multe cazuri de consum fraudulos de gaze naturale
Actualitate marți, 4 februarie 2025, 09:01

Ateneul Tineretului din Reșița va fi reabilitat

Ateneul Tineretului din Reșița, aflat în proprietatea Consiliului Județean Caraș-Severin și administrat de Centrul Județean pentru Cultură...

Ateneul Tineretului din Reșița va fi reabilitat
Actualitate marți, 4 februarie 2025, 06:14

[EXCLUSIV] În fosta clădire a Maternităţii Odobescu din Timişoara s-a mai prăbuşit un tavan şi curge apă pe pereţi

Fosta clădire a maternității Odobescu din Timișoara, construcție istorică de peste 100 de ani, continuă să se deterioreze vizibil. Luni...

[EXCLUSIV] În fosta clădire a Maternităţii Odobescu din Timişoara s-a mai prăbuşit un tavan şi curge apă pe pereţi
Actualitate luni, 3 februarie 2025, 19:27

Două centre de evaluare pentru pacienții cu simptomatologie respiratorie, deschise la Reșița și Caransebeș

Două centre de evaluare pentru pacienții cu simptomatologie respiratorie au fost deschise în incinta spitalelor din Reșița și Caransebeș. La...

Două centre de evaluare pentru pacienții cu simptomatologie respiratorie, deschise la Reșița și Caransebeș
Actualitate luni, 3 februarie 2025, 15:43

Podul de la Constantin Daicoviciu va fi reparat prin intervenția Consiliului Județean

Podul de la Constantin Daicoviciu intră în atenția administrației județene. Președintele Silviu Hurduzeu a propus preluarea temporară a...

Podul de la Constantin Daicoviciu va fi reparat prin intervenția Consiliului Județean