[AUDIO] AJOFM Caraş-Severin şi EURES oferă pregătire în Germania
Articol editat de Gerhard Chwoika, 5 februarie 2014, 13:07 / actualizat: 5 februarie 2014, 15:14
Compartimentul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin vine în ajutorul tinerilor, cu vârsta între 18 şi 35 de ani, doritori să lucreze în străinătate.
Pentru aceştia sunt disponibile 3 posturi de bucătar, 4 posturi de specialist în domeniul hotelier şi 4 posturi de specialist în restaurant, în Germania.
Pentru aceste locuri de muncă tinerii nu trebuie să aibă pregătire în domeniu deoarece compania angajatoare oferă şi trei cursuri de formare profesională în domeniul hotelier-gastronomic.
Pentru posturile de bucătar sunt acceptate persoane care au certificat de absolvire a şcolii generale, pentru posturile de specialist în domeniul hotelier sunt acceptate persoane care au certificat de absolvire a liceului şi cunosc în mod obligatoriu limba germană şi o altă limbă străină, de preferinţă limba engleză, iar pentru posturile de specialist în restaurant sunt acceptate persoane care au certificat de absolvire a liceului şi cunosc în mod obligatoriu limba germană şi limba engleză.
CV-urile şi scrisoarea de intenţie se pot depune la consilierul EURES din cadrul AJOFM Caraş-Severin, până în 15 februarie.
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin, Caius Isac:
(Ovidiu Babolea)