Coronavirus: NATO lansează un apel la pauză „o pauză umanitară” a luptelor în Afganistan
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat duminică un apel la „o pauză umanitară a luptelor” în Afganistan, ţară „foarte afectată”, conform lui, de COVID-19, transmite AFP.
Articol editat de Casandra Silitra, 29 martie 2020, 15:24
„Este nevoie urgent de o pauză umanitară a luptelor, pentru a reduce ameninţarea coronavirusului” a declarat el pentru săptămânalul francez Le Journal du Dimanche (JDD).
„Violenţa şi instabilitatea sunt încă la ordinea zilei în Afganistan. Este o situaţie foarte dificilă, cu atât mai mult cu cât această ţară este şi foarte afectată de coronavirus”, a adăugat el.
Afganistanul a anunţat oficial doi morţi de COVID-19, joi, precum şi 80 de cazuri de contaminare în rândul afganilor şi 4 în rândul militarilor din forţa internaţională.
Realitatea ar putea fi însă mult mai dură în această ţară de aproximativ 35 de milioane de locuitori, care are capacităţi medicale foarte limitate după 40 de ani de conflicte. În plus, aminteşte AFP, Afganistanul se învecinează cu Iranul unde epidemia face ravagii de mai multe săptămâni.
În faţa urgenţei acestei situaţii, autorităţile afgane au anunţat eliberarea a 10.000 de prizonieri în următoarele zile, pentru a evita propagarea virusului.
De la semnarea unui acord cu SUA la 29 februarie, în scopul avansării procesului de pace, talibanii şi-au intensificat ofensiva în diferite zone ale ţării împotriva forţelor de securitate afgane.
Jens Stoltenberg – a cărui organizaţie a dispus 16.000 de militari şi personal auxiliar în Afganistan – a repetat că procesul de pace va fi „lung”, „dur” şi că vor exista „decepţii”. „Însă nu există o alternativă în locul unei soluţii politice”, a punctat el.
„În prezent talibanii trebuie să-şi ţină promisiunea de a reduce violenţele, trebuie să demareze negocierile inter-afgane şi să ia măsuri pentru a permite o încetare permanentă a focului. Nivelul de violenţă trebuie scăzut”, a subliniat secretarul general al NATO.
Prin acordul din 29 februarie talibanii se angajează să desfăşoare tratative de pace cu guvernul afgan şi să discute o eventuală încetare a focului globală, în schimbul unei retrageri progresive a forţelor americane. Deocamdată însă, talibanii au refuzat să se întâlnească cu guvernul preşedintelui Ashraf Ghani, pe care-l consideră drept o marionetă a Statelor Unite.
agerpres.ro