Drobeta Turnu Severin se află în topul incendiilor
Articol editat de Sebastian Dragomir, 5 februarie 2014, 11:17 / actualizat: 5 februarie 2014, 20:17
Municipiul Drobeta Turnu Severin se află în topul localităţilor din Mehedinţi în care s-au produs cele mai multe incendii. Anul trecut au avut loc 58 de astfel de evenimente. Din acest motiv, pompierii au organizat ieri o acţiune preventivă pentru a-i informa pe cetăţeni în ceea ce priveşte exploatarea corectă a coşurilor de fum.
„Lucrătorii Serviciului de prevenire au discutat cu cetăţenii încercând să-i conştientizeze asupra pericolului produs de coşurile de fum necurăţate. Pentru ca mesajul să ajungă la toţi membrii familiei, pompierii au distribuit şi pliante cu recomandări”, se arată într-un comunicat trimis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta”.
Pompierii au intervenit anul trecut pentru stingerea a 260 de incendii. Mai mult de jumătate au avut loc la case şi anexe gospodăreşti. Cele mai multe incendii s-au înregistrat în municipiul Drobeta Turnu Severin – 58, Orşova – 14, Baia de Aramă – 10, Gârla Mare – 9, Bălăciţa – 8 şi 7 în Şimian, Strehaia, Brezniţa de Ocol şi Pătulele.
La nivelul județului Mehedinți au izbucnit 36 de incendii ca urmare a coșurilor de fum necurățate, deteriorate sau neprotejate termic față de elementele combustibile, a declarat plutonierul Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Drobeta.
(Sebastian Dragomir)