Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din Bucureşti va prelua eventualele cazuri ale femeilor gravide infectate cu COVID 19
În această dimineață, conducerea Ministerului Sănătății și cea a Comisiei de Obstetrică- Ginecologie a MS au decis ca Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan să preia eventualele cazuri ale femeilor gravide infectate cu noul coronavirus COVID 19.
Articol editat de Casandra Silitra, 17 martie 2020, 13:06
Maternitatea Bucur va fi exclusă din circuitul obișnuit, toate pacientele care se află în această unitate în prezent vor fi transferate în celelalte unități similare din București.
De asemenea, urgențele medicale vor fi redirecționate spre alte maternități.Reamintim că, în cursul zilei de ieri Spitalul Clinic Colentina din Capitală a fost desemnat ca unitate medicală unde vor fi tratate infecțiile cu noul COVID-19, după ce toți pacienții din această unitate medicală vor fi externați sau transferați în alte unități, după caz.