Teatrul de Vest din Reşiţa a tras obloanele
Teatrul de Vest din Reşiţa şi-a închis parţial porţile.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 10 martie 2020, 17:27
Evenimentele dedicate copiilor au fost anulate, iar cele pentru adulţi au nevoie de avize speciale de la Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, a transmis managerul Florin Gabriel Ionescu.
Conform acestuia Teatrul de Vest Reşiţa a anulat două spectacole programate luna aceasta, pe care actorii ar fi trebuit să le pună în scenă la Petroşani, este vorba despre piesele „A fost odată ca niciodată… în America” și „Jocul dragostei și al întâmplării” şi alte două pregătite pentru data de 31 martie elevilor de la Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz” în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”.