[AUDIO] Premieră în Caraş-Severin! Migranţii au ajuns până la Armeniş
21 de cetăţeni străini au fost depistaţi în Caraş-Severin. Aceştia nu se aflau în zona de graniţă, ci pe raza localităţii Armeniş, aflată pe DN 6, mult în interiorul judeţului.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 10 martie 2020, 16:00 / actualizat: 10 martie 2020, 18:26
Migranţii au fost identificaţi în urma unei acţiuni desfăşurată de lucrători ai Secţiei 2 de Poliţie Rurală Caransebeş în cooperare cu poliţişti de frontieră. Este vorba de cetăţeni din Siria şi Egipt, care intenţionau să ajungă în Germania, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, subcomisar Petre Nicola.
„Poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Caransebeş în cooperare cu poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Pe raza localităţii Armeniş au fost depistaţi 12 cetăţeni străini care se aflau în trei autoturisme. Extinzând cercetările a mai fost descoperit un grup format din 9 cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză, 19 adulţi şi doi minori, au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontieră Caraş Severin, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni din Siria şi Egipt, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 31 de ani, iar minorii cu vârste de 12 respectiv 16 ani. De asemenea, aceştia au mai declarat că intenţionează să ajungă în Germania”.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, a mai spus Petre Nicola.