Adrian Mititelu a fost trimis în judecată
Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea Craiova, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, într-un dosar care se referă la perioada 2007-2010. Mititelu spune că e vinovat, dar nu crede că va fi condamnat la închisoare.
Mititelu e acuzat de un prejudiciu de aproape 3 milioane de lei prin neplata impozitelor și altor taxe datorate statului. Un colaborator apropiat al lui Mititelu, Sorin Joavină, administrator al SC FC U Craiova, a fost și el trimis în judecată.
Primul termen al acestui dosar a fost stabilit pentru 14 martie și Adrian Mititelu riscă închisoare de la un an la trei ani. Acesta a declarat:„Acuzaţia e întemeiată. O să pledez vinovat. E vorba de impozitele pentru fotbalişti pe care nu le-am putut plăti din cauza dezafilierii. E vorba de 3 milioane din cele 17 datorii la fisc. Datoriile sunt din 2011, dacă nu eram dezafiliat plăteam atunci şi nu era nici o problemă. Nu o să mă duc la puşcărie. E prima mea abatere. Sper să iau doar o amendă. Am motivaţie: dezafilierea.”
Sursa: Agerpres
(Daniel Babun)
Articol editat de Daniel Babun, 4 februarie 2014, 00:02