Senatul SUA începe procesul propriu-zis vizând destituirea preşedintelui
Este faza supremă a procedurilor declanşate în Camera Reprezentanţilor de opoziţia democrată, un eveniment repetat anterior în doar două rânduri în istoria Statelor Unite.
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 ianuarie 2020, 07:14
Singura ocazie din perioada modernă a fost, în 1999, procesul preşedintelui Bill Clinton, când suspendarea a fost respinsă.
Senatul va relua în esenţă mecanismele proceselor din tribunalele americane. O echipă de şapte deputaţi va juca rolul procurorilor şi va expune dovezile găsite de Camera Reprezentanţilor în sprijinul solicitării de destituire. Avocaţii preşedintelui vor susţine argumentele apărării, iar senatorii americani vor vota apoi şi decizia se va lua cu majoritatea simplă a voturilor.
Potrivit actualei distribuţii, republicanii ocupă o majoritate confortabilă de 53 de locuri, comparativ cu cele 45 ale democraţilor. Pentru o treime din totalul locurilor Senatului vor fi organizate alegeri la toamnă, odată cu prezidenţialele, ceea ce face ca ambele principale partide americane să monitorizeze strict votul.
Republicanii s-au asigurat deja că vor reduce la maximum amprenta mediatică a procesului, intens urmărit de televiziuni şi de publicul larg. Senatorilor le-a fost blocat accesul la şedinţe cu orice echipament electronic, inclusiv telefoanele mobile, convorbirile dintre ei au fost interzise, iar luările de cuvânt limitate.
Echipa de avocaţi a preşedintelui, recent întărită, şi-a prezentat strategia apărării, în care califică procesul drept un atac periculos la dreptul americanilor de a-şi alege liber preşedintele. Citez: „Este o încercare neruşinată şi ilegală de a răsturna rezultatele alegerilor din 2016 şi de a interfera cu alegerile din 2020” – au arătat ei.
Procesul programat în Senat va dura mai multe săptămâni, mai ales dacă procedurile vor fi încetinite de audierea de martori, pentru care democraţii presează intense, cu şanse însă mici de succes.
Nu este clar dacă preşedintele Donald Trump va onora, în aceste condiţii, invitaţia de participare la Forumul de la Davos unde anul trecut şi-a anulat prezenţa, în contextul blocării activităţii administraţiei americane.