Hoţi de curent la Petroşani
Articol editat de Gerhard Chwoika, 2 februarie 2014, 18:50
Trei persoane din minicipiul Petroşani au fost prinse şi sunt cercetate de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de branşare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Jandarmii hunedoreni, la solicitarea şi împreună cu reprezentanţii Enel Distribuţie Banat SA, au desfăşurat, la sfârşitul acestei săptămâni, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, constând în branşare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. În urma controalelor efectuate celor trei “hoţi de curent”, jandarmii le-au întocmit acte de constatare, ce vor fi înaintate pentru continuarea cercetărilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.