Președintele Iohannis a promulgat dublarea alocațiilor pentru copii
Articol editat de Valentina Adam, 14 ianuarie 2020, 12:28
Conform acestei legi, alocația ajunge la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani (până la 3 ani pentru copiii cu dizabilități) și la 300 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani.
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, după discuția cu președintele Klaus Iohannis, că, cel mai probabil, soluția în privința alocațiilor pentru copii este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii care le dublează.
„Cel mai probabil soluția este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea posibilitatea să asigurăm resursele financiare în buget, care se poate face doar la rectificare, care se poate face după iulie”, a declarat Ludovic Orban.
Președintele anunțase de joi că nu are de gând să refuze promulgarea acestei legi.