Vârsta de pensionare nu va creşte la 70 de ani, cel puţin în perioada următoare
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în prezent România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani.
Articol editat de Mirabela Afronie, 9 ianuarie 2020, 11:55
„În momentul de faţă nu cred că România este pregătită pentru pensionare obligatorie la 70 de ani, însă cred că se impune o discuţie în spaţiul public ca dacă persoanele doresc să opteze pentru creşterea vârstei de pensionare, atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o creştere obligatorie a vârstei de pensionare”, a spus miercuri Raluca Turcan într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Ea a spus că acest subiect privind posibilitatea optării pentru creşterea vârstei de pensionare a fost lansat în dezbatere publică.
„Se lucrează la un proiect. Dacă vă aduceţi aminte, există şi în Camera Deputaţilor un astfel de proiect prin care să poţi să optezi pentru a putea lucra până la 70 de ani. Dacă se va ajunge la concluzia că există o susţinere pentru această idee, este posibil să luăm această măsură. În momentul de faţă, nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani”, a precizat vicepremierul Raluca Turcan.