[AUDIO] Sfântul Ioan Botezătorul, celebrat pe malul Dunării
7 ianuarie este ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul și marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă. În această zi Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă, un lăcaş de referință pentru credincioșii de la malul Dunării.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 7 ianuarie 2020, 13:47
Părintele Episcop a ales și în această zi să fie alături de preoții și credincioșii din Moldova Nouă, aici fiind și la Praznicul Bobotezei. La Sfânta Liturghie au fost prezente autoritățile locale și numeroși credincioși, mulți dintre ei împărtășindu-se cu Sfintele Taine. Sfânta slujbă a fost înfrumusețată prin cântarea la strană de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
La final Preasfințitul Părinte Episcop a rostit și un cuvânt de învățătură în care a subliniat printre altele îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul adresat conaționalilor săi, dar care este foarte actual.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă a fost finalizată anul acesta și a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Lucian în data de 15 august. Aproape 20 de ani s-a lucrat la sfântul locaș din cartierul nou al orașului de pe Clisura Dunării, lucrările majore fiind efectuate în ultimii 4 ani de când este paroh aici părintele Ion Nedelcu. (diac. Pavel Canea)
Sursa foto: timponline.ro